Abonarea Ianuarie-Iunie 2021

Stimați cititori ai site-ului nostru, dar și abonați ai Moldovei Suverane!
După atîția și atîția ani, ați înțeles prea bine de ce atîtea ziare și partide apar și dispar peste noapte, adică după doar cîțiva ani de la înființare – pentru că sunt nesincere cu voi, pentru că vă mint și vă manipulează! Ziarul Moldova Suverană, care este de aceeași vîrstă chiar și cu bunicii unora dintre cititorii noștri, adică cel mai vechi și constant ziar din țară, continuă să fie alături de voi pentru că vă respectă, vă spune adevărul, vă ține la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume și vi le și explică.
Iubiți cititori ai site-ului Moldova Suverană!
În această scurtă perioadă pregătitoare de trecere în Noul An, gîndiți-vă și la părinții, bunicii ori neamurile și prietenii voștri care nu au acces la internet sau, pur și simplu, nu au destui bani ca să se aboneze la ediția tipărită a ziarului nostru, deși și-ar dori mult acest lucru!
Prin urmare, iubiți cititori de bună credință ai site-ului nostru, vă sugerăm, prietenește, să părăsiți, pentru cîteva, clipe lumea virtuală captivantă și uneori înșelătoare a internetului, să mergeți pînă la cel mai apropiat oficiu poștal și să le faceți un cadou de sărbători celor dragi printr-un abonament la ziarul Moldova Suverană pentru următoarea perioadă de șase luni! Le veți face o imensă bucurie, iar asta pentru că, după cum bine știți, acești oameni pun mare preț pe cuvîntul scris, cuvînt care nu se pierde în neant în clipa în care se întrerupe curentul electric ori cade internetul!
Aveți nevoie de adevărurile pe care vi le împărtășim
Dincolo de evenimentele politice, sociale, culturale, științifice, educaționale etc., acum, Moldova Suverană va continua să fie același prieten de nădejde al vostru și în aceste momente dramatice pentru țară și întreaga lume din cauza coronavirusului ucigaș despre care nimeni nu ne poate spune cînd vom scăpa.
În ciuda tuturor greutăților, vă invităm să faceți efortul nobil de a vă abona la Moldova Suverană și pentru prima jumătate a anului 2021! Am rămas unicul vostru prieten de nădejde care nu v-a trădat niciodată! Aveți nevoie de adevărurile pe care vi le împărtășim la fel cum și noi avem nevoie de bucuria voastră cînd le savurați, ca o răsplată a devotamentului nostru față de voi, ca o compensație la riscurile la care nu de puține ori ne expunem ca să fiți corect informați! Abonați-vă, în continuare, la Moldova Suverană pentru că știți de ce – abonații noștri sunt cei mai informați, cei mai înțelepți și cei mai destoinici oameni ai acestei țări!












