A fost adoptata Declaratia de la Porto

Pe 7 și 8 Mai, în orașul portughez Porto s-au întrunit șefii de stat și de guvern din UE la un summit pe teme sociale. În final, a fost adoptată Declarația de la Porto în care sunt prevăzute reducerea inegalităților în regiune şi dezvoltarea Pilonului european al drepturilor sociale, ca element fundamental al redresării post-pandemie, transmite MOLDPRES.
În Declarația de la Porto, este menționat că ''pe măsură ce Europa se redresează treptat după pandemia de COVID-19, prioritatea va consta în trecerea de la protejarea locurilor de muncă la crearea de locuri de muncă şi îmbunătățirea calității acestora, întreprinderile mici şi mijlocii (inclusiv întreprinderile sociale) jucînd un rol-cheie în acest scop''.
''Punerea în aplicare a principiilor Pilonului european al drepturilor sociale va fi esențială pentru a se asigura crearea de locuri de muncă mai numeroase şi de mai bună calitate pentru toţi, în cadrul unei redresări favorabile incluziunii. În acest sens, ar trebui asigurat progresul activităților relevante cu sau fără caracter legislativ de la nivelul UE şi al statelor membre'', au convenit liderii europeni, subliniind că ''mai mult ca niciodată, Europa trebuie să fie continentul coeziunii sociale şi al prosperității''.
Pentru a trece neîntîrziat la realizarea acestor proiecte, Comisia Europeană a prezentat în luna Martie un plan de acțiuni cu trei obiective concrete şi alte măsuri vor fi prezentate în anii următori. Cele trei obiective sunt: creșterea ratei ocupării forței de muncă la 78%, instruirea anuală a cel puţin 60% din adulţi şi reducerea cu 15 milioane a numărului persoanelor cu risc de sărăcie sau excluziune socială.
foto: twitter.com












