9 MAI PENTRU UE, MOLDOVA ŞI RUSIA

Demnitatea naţională nu există pentru politicienii moldoveni

Autor: Mihai CONŢIU

Privind lucrurile din perspectivele moralităţii, principiilor şi legislaţiei europene, absolut toţi politicienii moldoveni, începînd cu cei din 1991 şi sfîrşind-o cu cei din zilele noastre, pot fi calificaţi drept trădători de ţară, hoţi, imorali şi sabotori conştienţi ai interesului naţional.

Nu este un atac nechibzuit la adresa lor, ci o realitate dureroasă! Blestemul moldovenilor este laşitatea, fudulia tîmpă, minciuna, trădarea, lipsa demnităţii naţionale, complicitatea vinovată şi multe, multe altele.

Se vorbeşte „cu respect” despre Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova, dar nimeni nu are curajul naţional justificat ca să spună că Snegur este cel care a capitulat şi a dat ruşilor Transnistria. Un luptător moldovean al fostelor trupe OMON mi-a povestit detaliat nu doar cum Tighina n-ar fi luat-o transnistrenii pro-ruşi, dar şi cum ar fi cucerit Tiraspolul într-o clipă. Ordinele date de Snegur au fost cele primite de el de la Moscova. Oare fiica sa, Natalia Snegur, actualul ministru de Externe, nu îşi cîştigă „o pîine diplomatică” de pe urma trădării tatălui său?

Mai apoi, în fruntea ţării, a venit Petru Lucinschi, tot un om al ruşilor, care a băgat Moldova în mizerie numai pentru ca moldovenilor să li se pară o binecuvîntare faptul că au venit comuniştii la guvernare. Vedeţi cum se repetă istoria? Lucinschi a pregătit venirea comuniştilor la guvernare, iar actualii guvernanţi au misiunea de a-i readuce iarăşi în fruntea ţării! De ce? Păi, în spatele actualilor guvernanţi, cine stă? Snegur, mai palid, prin fiica sa, Petru Lucinschi, căruia Vlad Filat îi este dator, omul de afaceri Anatol Stati, care a furat secrete industriale din România, iar Lucinschi a intervenit pentru el la fostul preşedinte român Emil Constantinescu…

Comuniştii sînt doar în aşteptare. Ştiu prea bine că toţi lucrează pentru ei. Nuanţele se ascund în ceea ce va dori Moscova, pe cine va dori să fie vioara întîia în Moldova. Voronin, care de departe este cel mai şiret dintre toţi, trebuie să desluşească doar ce-i cu Usatîi, cu Dodon, cu noul partid comunist şi tot aşa!

Între timp, în Moldova, începînd cu 2010, a ieşit la iveală adevăratul stăpîn al ţării, care-i Vlad Plahotniuc. Problema cea mai mare a Moldovei, în ceea ce priveşte destinul ei european, o constituie Plahotniuc şi, oricît vi s-ar părea de paradoxal, „europenistul” Vlad Filat.

Aici nu vorbim despre rigorile europene care-i trimit în aceeaşi celulă de temniţă, ci despre faptul că Plahotniuc este un vizionar faţă de care Filat pare un copil de mingi pentru el. Noi credeam că guvernarea comunistă mafiotizase statul. Ne-am înşelat – Plahotniuc a reuşit acest lucru într-un mod în care pînă şi europenii au rămas stupefiaţi! Acest om a cumpărat orice şi-a dorit. A făcut-o cu o astfel de generozitate încît mulţi se roagă să fie cumpăraţi de el. A ucis instinctul moral în absolut oricine. Oameni cu pretenţii de intelectuali subţiri au ajuns să-l zeifice pentru banii pe care-i primesc într-o ţară cu un stat impotent, incapabil să-şi plătească bugetarii sau să-şi recompenseze elitele.

Putem spune că Plahotniuc este cel mai strălucit sociolog al Moldovei, iar Filat este cobaiul lui „politico-elitar” ca să se pozitivizeze. Este deja material de studiu pentru sociologi şi politologi modul în care Plahotniuc s-a folosit de „românul” Ghimpu spre a-l demoniza pe Filat. Nu că n-ar fi meritat-o, dar este relevant felul în care un rechin mare ştie să-şi anihileze un „rechin debutant”.

Plahotniuc a ştiut să le stimuleze „burţile” tuturor – politicieni, intelectuali etc. Dacă pentru comunişti era relativ justificabil să lucrezi în anumite zone profesionale, slujirea lui Plahotniuc a devenit odioasă, la fel ca şi cea a perdantului Filat.

Ai cui sînt Plahotniuc, Filat, Lupu, Ghimpu, Hadîrcă etc.? Doar în proporţie de 10% al europenilor şi României, căci restul „sentimentelor” au rămas în „baştina rusească”, indiferent de dosarele penale din România pentru unii dintre ei. Dosare penale în România, bani în băncile ruseşti…

Nu le poţi scoate „tradiţia” din sînge, dar ce fac guvernanţii?

Comuniştii şi socialiştii au aniversat ziua de 9 Mai în conformitate cu „tradiţiile” lor. Am putea spune că ei au fost cu mult mai oneşti decît actualii guvernanţi, care nici acum nu sînt convinşi că UE ar fi mai bună decît inexistenta şi lugubra Uniune Vamală.

Pe 9 Mai, lucru ştiut, întreaga Europă serbează Ziua Europei, iar asta, în mod automat, echivalează şi cu marcarea sfîrşitului celui de-Al Doilea Război Mondial. Ruşii, că „sînt mai cu moţ”, celebrează sfîrşitul Marelui Război Pentru Apărarea Patriei. Acesta, însă, nu ar fi fost cîştigat şi de ruşi dacă nu-l cîştigau americanii. Moldovenii au fost carne de tun pentru ruşi în acel război la fel cum sînt şi acum, iar exemplul ucrainean este destul de relevant.

Celebrînd sfîrşitul Marelui Război Pentru Apărarea Patriei, moldovenii, cei care o fac, devin măturătorii Moscovei. La sfîrşitul Marelui Război Pentru Apărarea Patriei, ruşii i-au înrobit pe moldoveni într-un sistem social care s-a dovedit a fi falimentar. În actualul context, moldovenii care marchează acest moment „victorios” deopotrivă cu Moscova nu pot fi calificaţi altfel decît nişte fosile ale unui trecut odios şi perimat. Acum ruşii trăiesc într-un capitalism absolut sălbatic, dar îi obligă pe sclavii moldoveni să trăiască în trecutul de care ei s-au lepădat, dar pe care îl ţin viu prin cele mai deşănţate manifestări pseudo-patriotarde.

Marian Lupu, preşedintele de paie al PD, prezent fiind la manifestaţiile prilejuite de ziua de 9 Mai, a declarat: "Acest lucru a devenit deja o tradiţie. Datoria noastră este să o păstrăm, să o susţinem şi să nu-i uităm pe toţi cei care au luptat, o parte din ei fiind aici, printre noi. Dacă această victorie nu era să se întîmple, statul nostru nu ar fi existat. Noi preţuim acest lucru."

Se ştie că inteligenţa lui Marian Lupu este o ficţiune, motiv pentru care nu avem pretenţia ca el să recunoască faptul că victimele ultimului război mondial au fost carne de tun pentru nişte interese străine. În cazul nostru, moldoveni şi români, avem destule motive să-l blestemăm înmiit pe Stalin pentru genocidele pe care le-a comis.

Privind lucrurile din perspectivele actuale, a comemora sfîrşitul Marelui Război Pentru Apărarea Patriei în simbolismul indus de ruşi, echivalează cu o slujbă de pomenire pioasă în memoria morţii lui Adolf Hitler.

În fond, UE ce propune? UE nu vrea decît să aştearnă peste acest continent pace şi împăciuire prin declararea zilei de 9 mai ca fiind Ziua Europei. Ruşii, însă, în primitivismul lor belicos, vor să-şi adjudece o victorie de care nu s-ar fi bucurat dacă nu existau aliaţii occidentali. Moldova, fiind pe o cale pro-europeană promiţătoare şi nesperată cîndva, iar aici este vorba despre elitele politice conducătoare, se pişă în pantaloni de frică pentru a nu supăra Moscova. De ce? Aceleaşi elite, cel mai probabil, au conturi bancare ascunse şi în incontrolabila Rusie.

Rogozin s-a pişat iarăşi pe Moldova, iar elitele politice s-au dat cu parfum ca să nu pută

Aflat fiind la o emisiune la un post de televiziune românesc, Vlad Filat a demonstrat, încă o dată, cît de neînsemnat, de neputincios politician poate fi. Era vorba despre vizita lui Dmitri Rogozin în Moldova, vizită pe care Filat a spus că nu poate fi blocată. Fiind doar simplu preşedinte de partid, era normal ca Filat să le fi dat telespectatorilor români o lecţie de curaj şi demnitate naţională. Din perspectiva interesului naţional, Filat ar fi trebuit să se împotrivească acestei vizite.

Argumente ar fi fost cu duiumul – Rogozin, cu prilejul ultimei sale vizite la Chişinău şi Tiraspol, a umilit Moldova, clasa politică de la guvernare şi a atentat, prin declaraţiile sale, la integritatea statului Republica Moldova, motive suficiente spre a fi declarat persona non grata. Ne aflăm într-o situaţie absurdă şi în care politicienii moldoveni au dat dovadă de cea mai crasă laşitate – Rogozin are interdicţie în spaţiul UE şi SUA, Moldova urmează să semneze Acordul de Asociere cu UE, iar Rogozin vine la Chişinău şi Tiraspol ca la mama lui acasă!

Nici nu mai vorbim despre suspiciunea că acest Rogozin, în 1991-1992, o fi împuşcat la greu moldoveni în timpul războiului de pe Nistru dintre Rusia şi Moldova!

În timpul acestei vizite, Rogozin a ameninţat sever Moldova că va avea probleme dacă va semna Acordul de Asociere cu UE. În aceste condiţii dure, în care Rogozin ar fi trebuit escortat la Autogară la un microbuz cu destinaţia Moscova, Igor Corman, preşedintele Parlamentului, şi Iurie Leancă, primul ministru, au masturbat următoarea concluzie năucitoare: „Dmitri Rogozin nu reprezintă poziţia oficială a Federaţiei Ruse şi că declaraţiile acestuia nu se înscriu în „relaţiile bune, pragmatice, constructive, de respect reciproc”.

Acum înţelegeţi ce impotenţi şi trădători conduc R. Moldova? În opinia lor, „Rogozin nu reprezintă poziţia oficială a Federaţiei Ruse”, chit că el este vice-prim-ministru al Federaţiei Ruse şi că a venit aici în calitate oficială, nu într-o vizită privată.

Aşadar, cu ce „bărbaţi politici” ne integrăm în UE – cu Plahotniuc, Filat, Lupu, Ghimpu sau Corman? Dar ei nu sînt politicieni aflaţi în slujba interesului naţional al R. Moldova! Ei tremură în faţa Rusiei, se tem ca ţara să se integreze în UE pentru că mai familiară li se pare debandada rusească, doresc să se supună oricui cu condiţia să nu li se afecteze confortul propriu şi hoţiile, numai că lumea civilizată nu are nevoie de astfel de oameni! Norocul Moldovei este că UE îi pasă de acest popor, motiv pentru care trece cu vederea laşităţile şi neputinţele elitelor politice conducătoare!

Al cui a fost acest 9 Mai?

Artificial, a aparţinut comuniştilor, socialiştilor şi conducerii ţării, dar, în esenţă, a aparţinut Rusiei şi, în plan local, lui Rogozin, care i-a umilit pe toţi politicienii de la Chişinău. În plan personal, orgoliul lui Rogozin a fost rănit crunt de către ucraineni şi români, care i-au interzis escala prin spaţiul aerian al celor două ţări. România doar la întoarcerea lui de la Chişinău. De ce n-au procedat la fel şi guvernanţii moldoveni? De frică, fireşte! Dar credeţi că ei ştiu cît respect internaţional şi-ar fi cîştigat în urma unui astfel de gest? Sigur că nu ştiu, căci Plahotniuc, Filat, Lupu sau Ghimpu au alte... priorităţi!

Aici nu-i vorba despre faptul că Moldova trebuie să se ia la harţă cu Rusia, ci despre faptul că trebuie să-i ceară acestei ţări să o trateze cu respectul cuvenit. Rusia îşi apără cu forţa toţi cetăţenii ruşi din afara graniţelor ţării, uneori împotriva voinţei acestora, dar guvernanţii moldoveni tremură de frică şi nu au demnitatea să condamne Rusia pentru modul în care-i discriminează pe moldovenii aflaţi la muncă în Federaţia Rusă.

Ce întreprinde, în acest sens, premierul Iurie Leancă, Natalia Gherman, ministrul de Externe, fiica celui care a vîndut Transnistria Rusiei, ex-preşedintele Snegur, dar şi simulacrul de preşedinte de ţară Nicolae Timofti?

Totuşi, dincolo de faptul că 9 Mai moldovenesc a aparţinut Rusiei şi lui Rogozin, va avea curajul Plahotniuc ca să ne integreze în UE?