81 de mass-media europene au interdicție în Rusia

Rusia a anunţat, Marţi, blocarea accesului pe teritoriul său la 81 de mass-media europene, ca "represalii" faţă de decizia UE din luna Mai de a interzice accesul la trei mass-media de stat ruse, relatează agenţiile AFP şi EFE.
"Contra-măsuri sunt introduse asupra accesului pe teritoriul rus la mijloacele de difuzare a mass-media din ţările membre ale UE", a transmis, într-un comunicat, Ministerul rus de Externe, care a publicat lista celor 81 de mass-media şi a pus pe seama Bruxellesului responsabilitatea pentru noile restricţii.
Aceste restricţii, se arată în comunicat, sunt adoptate împotriva acelor mass-media din UE "care difuzează sistematic informaţii ce nu sunt credibile asupra desfăşurării operaţiunii militare speciale", expresia prin care Moscova face referire la campania sa militară contra Ucrainei.
Pe listă se regăsesc, printre altele, agenţia de presă franceză France Presse, cea spaniolă EFE, ziarele franceze Le Monde şi Liberation, publicaţiile germane Die Zeit şi Der Spiegel, postul Radio France, posturile de televiziune italian RAI, cele franceze LC1 şi Arte, cel austriac ORF sau cel olandez Nos etc.
Conform site-ului MAE rus, restricţiile vizează şi posturile Pro TV International (stirileprotv.ro, protv.ro), Digi24 (digi24.ro) şi B1TV (b1tv.ro).
Anunţul MAE rus vine în aceeaşi zi în care a intrat în vigoare decizia din 17 Martie a Consiliului UE, care impune restricţii de difuzare pentru trei mass-media de stat ruse, respectiv agenţia RIA Novosti şi cotidianele Izvestia şi Rossískaya Gazeta. Anterior, şi alte mass-media ruse au fost interzise în UE, inclusiv Rusia Today, după ce blocul comunitar a acuzat Moscova că foloseşte astfel de mass-media pentru "a-şi difuza propaganda şi a desfăşura campanii de dezinformare".












