Școala mea frumoasă de la Prut! Au trecut anii! S-au dus cu apele Prutului, dar au rămas amintirile frumoase, ce stîrnesc de fiecare dată emoții, care ne întorc la anii cînd eram setoși de carte și sorbeam orice cuvînt spus de Domnii Profesori, cărora le purtăm tot respectul și stima. Pentru noi, copii veniți din toate colțurile țării, cît și din Ucraina, tocmai ce ieșiți din ograda părintească, puțin cam sălbăticei, cu teama că singuri nu vom reuși, Școala Pedagogică era o întreagă Academie cu multe necunoscute. Dar cei care ne-au luat în grija lor au fost bunii Profesori, care ne erau alături peste tot, cu vorba și sfatul. Devenisem un tot întreg, fiind emoționați la succesele fiecăruia dintre noi, iar toate acestea se datorau muncii asidue de zi de zi a Profesorilor, care mai tîrziu ne-au devenit și prieteni.

Școala Pedagogică  din Lipcani ne-a format ca oameni educați și bine instruiți. Și astăzi, după atîți ani, nu putem trece cu indiferență pe lîngă un bec arzînd în timpul zilei sau pe lîngă un coleg care-ți cere ajutorul. Ni se spunea un singur lucru: numai prin muncă îți dobîndești obiectivul propus!

Au trecut anii! Majoritatea absolvenților Școlii Pedagogice din orașul Lipcani și-au continuat studiile în școli de învățămînt superior, au devenit doctori în științe, profesori universitari, miniștri, învățători ai claselor primare și juriști cu care ne mîndrim. O bună parte dintre ei au activat în școli, ducînd mai departe și cultivînd copiilor dragostea de carte, de țară, de neam ș.a.m.d., dar sentimentul prieteniei ne unește pe toți, indiferent unde suntem.

Aici, în Școala Pedagogică din Lipcani au îmbobocit primii muguri de dragoste firavă, sinceră și curată, care mai apoi s-au transformat în relații puternice de familii rezistente în timp.

Școala Pedagogică a fost inelul de legătură dintre toate generațiile care au absolvit această instituție de învățămînt.

Revenind, după 60 de ani, sigur că, fizic, ne-am schimbat, dar sufletul a rămas același. Ne întrebam: - Tu cine ești? Auzind răspunsul, dintr-o dată îți apărea chipul firav, modest, puțin cam rușinat, dar dornic de carte al unuia sau altuia dintre colegi.

Școala Pedagogică din orașul Lipcani a împlinit 60 de ani de activitate. Pe parcursul acestor ani, s-au modelat mii de caractere puternice, care, la rîndul lor, au instruit și educat, au depus suflet și o bucățică din propriul lor suflet în formarea și educarea noii generații.

Pe parcurs, Școala Pedagogică din Lipcani și-a schimbat profilul de pregătire a cadrelor, dar și edificiul, însă tradițiile frumoase au rămas pînă astăzi. Se spune că tinerii trăiesc cu speranțele, iar vîrstnicii cu amintirile. Fiind la o vîrstă destul de înaintată, am înșirat cîteva crîmpeie din viața trăită la Școala Pedagogică din orașul Lipcani, secvențe transformate în amintiri.

Mulți din prietenii mei mă întreabă de ce povestesc cu atîta mîndrie și dragoste despre diferite întîmplări, despre viața trăită în Școala Pedagogică. Le răspund că cei patru ani de studii la Lipcani au fost ani ai adolescenței, cei mai frumoși ani din viață, cînd noi, elevii, eram toți de aceeași vîrstă, curați la suflet, fără interese.

Anii au trecut, multă apă a curs pe Prut și noi ne-am schimbat la față și chip, dar în sufletul nostru au rămas întipărite orele, activitățile artistice și sportive,

despre care le povestim nepoților. Pe lîngă amintiri, la vîrsta pe care o avem, am mai acumulat și multe virtuți: ale înțelepciunii, ale cumsecădeniei, omeniei, împlinirilor și dragostei față de viață.

Poetul zice:

”Bătrînii spun că apa trece, dar pietrele rămîn.

Și tot ei spun că, totul se petrece invers pe scoarța globului bătrîn.

Căci piatra cît ar fi de piatră,

Se macină în apă stînd

și peste sfintele tăceri

doar apele rămîn curgînd.”

Asemeni pietrelor rămase în apă curgătoare, așa vor rămîne în amintirile noastre anii din viața petrecută la Școală Pedagogică din orașul Lipcani.

Mihai DOLGHIERI,absolvent al Școlii Pedagogice din orașul Lipcani și fost președinte al Judecătoriei din Briceni