21 Decembrie. Autoritatile din Ucraina au arestat un apropiat al premierului, banuit ca ar fi spionul Moscovei

Într-o staţiune din Mexic au fost descoperite 6 cadavre, care au fost găsite spînzurate de poduri

Şase cadavre spînzurate de poduri au fost descoperite Miercuri în Baja California Sur, un fapt fără precedent în acest stat turistic din Nord-Vestul Mexicului, în care crima organizată a cîştigat teren, transmite AFP, potrivit agerpres. Corpurile au fost descoperite Miercuri dimineaţa pe drumurile spre trei aeroporturi internaţionale, La Paz, San José del Cabo şi Cabo San Lucas, dintr-o zonă turistică foarte frecventată de americani, canadieni şi europeni. Autorităţile au deschis o procedură „pentru a realiza expertizele necesare”, a precizat parchetul local, într-un comunicat. „Două persoane erau spînzurate la fiecare pod”, a indicat, sub acoperirea anonimatului, un agent de securitate. Poliţia a solicitat ajutorul pompierilor pentru a da jos cadavrele, victimele nefiind încă identificate. Un mesaj ameninţător, care ar fi semnat de carteluri de droguri, a fost găsit în cel puţin unul dintre locuri. Conform cifrelor oficiale, 409 persoane au fost asasinate în acest stat mexican între Ianuarie şi Octombrie, dublu în raport cu 2016. Acest bilanţ pentru un an este cel mai grav din ultimele două decenii. Peste 196.000 de oameni au fost asasinaţi în Mexic de la finalul lui 2006, an în care guvernul a desfăşurat armata pentru a încerca să dezmembreze cartelurile de droguri. 

În Germania, a fost arestat un bărbat suspectat că intenţiona să comită un atentat la un patinoar dintr-o piaţă din Karlsruhe

Un german de 29 de ani suspectat că intenţiona să comită un atentat cu un vehicul-berbece, în numele grupării Stat Islamic (SI), a fost arestat miercuri de forţele speciale ale poliţiei germane, transmite AFP. Dasbar W. este bănuit că a susţinut şi a fost membru al SI, a indicat parchetul antiterorist german, care adaugă că cel acuzat este „serios suspectat de pregătirea unei acţiuni violente”. El ar fi preconizat folosirea unui „vehicul-berbece” pentru a lovi mulţimea din jurul unui patinoar aflat într-o piaţă din Karlsruhe (Sud-Vest). Dasbar W. a „reperat locul la sfîrşitul lui August”, precizează comunicatul parchetului, care relevă că bărbatul a încercat apoi în zadar, începînd cu luna Septembrie, să se angajeze la o companie de livrări colete. Potrivit Parchetului Antiterorist, el a difuzat, între Aprilie şi Iulie 2015, materiale video de propagandă pentru SI pe mai multe platforme online. În Iunie în acelaşi an, bărbatul a părăsit pentru prima dată Germania cu destinaţia Irak, de unde ar fi revenit în Martie 2016. A făcut şi o a doua călătorie, din Iunie 2016, în cursul căreia a jurat supunere grupării jihadiste. El s-a antrenat în ce priveşte mînuirea armelor de foc şi a spionat pentru SI, după care a revenit în Germania în iulie 2017. Această arestare are loc la o zi după împlinirea unui an de la atentatul jihadist de la tîrgul de Crăciun din Berlin, cel mai sîngeros comis vreodată pe teritoriul german. Pe 19 Decembrie 2016, 12 oameni au murit şi mai multe sute au fost răniţi după ce tunisianul Anis Amri a intrat cu un camion-berbece în mulţime.

Preşedintele polonez Andrzej Duda acuză Bruxelles-ul că minte în privinţa reformelor judiciare din ţara sa

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a acuzat Miercuri seara oficialii Uniunii Europene că „mint” în privinţa reformelor judiciare în curs în ţara sa, la cîteva ore după declanşarea de către Bruxelles a unei proceduri ce ar putea priva Varşovia de dreptul său de vot în UE, transmite AFP. „Mulţi reprezentanţi ai instituţiilor europene spun neadevăruri despre Polonia. Ei mint cînd spun că schimbările din Polonia duc la încălcarea principiilor statului de drept, în timp ce noi întărim regulile democraţiei”, a afirmat Duda, într-un interviu, la postul privat Polsat. AFP arată că preşedintele polonez a acordat respectivul interviu la puţin timp după ce a anunţat, în cursul după-amiezii, că a decis să promulge două reforme ce fac obiectul unor divergenţe cu Bruxelles-ul, una privind Curtea Supremă, iar cealaltă Consiliul Naţional al Magistraturii, garant al independenţei judecătorilor. El a afirmat că „nu înţelege” decizia Comisiei Europene de a lansa procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene contra Poloniei. „Este o decizie pur politică. Ea nu are nimic în comun cu un element de fond. (…) Soluţiile pe care le-am adoptat în Polonia nu diferă de ceea ce există în mai multe ţări europene. Dimpotrivă, aş spune că soluţiile noastre sunt mult mai democratice”, a susţinut Andrzej Duda. Andrzej Duda, a promulgat Miercuri două legi controversate prin care se sporeşte controlul puterii executive asupra sistemului judiciar, sfidînd practic decizia luată cu cîteva ore înainte de Comisia Europeană de a lansa procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene contra Poloniei, a transmis anterior Reuters.

Comisia Europeană a decis miercuri să lanseze procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia. Această procedură este declanşată atunci cînd se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

Autorităţile din Ucraina au arestat un apropiat al premierului, bănuit că ar fi spionul Moscovei

Serviciul ucrainean de securitate a statului (SBU) a arestat un oficial guvernamental suspectat de spionaj în interesul Rusiei, a anunţat Joi prim-ministrul Volodimir Groisman, informează Reuters. „Împreună cu Serviciul de Securitate al Ucrainei, s-a descoperit că un oficial din secretariatul guvernului lucra de mult timp în interesul statului inamic. El a fost reţinut”, a declarat Groisman pe Facebook. Nici el şi nici SBU nu au precizat funcţia sau numele oficialului reţinut.

SBU a declarat, într-un comunicat, că acest oficial a fost recrutat de către agenţi ruşi în timp ce se afla în străinătate. Potrivit SBU, oficialul culegea informaţii despre activităţile guvernului.

Încă o dezertare din Coreea de Nord

Un soldat Nord-coreean a dezertat Joi în Coreea de Sud traversînd Zona Demilitarizată (DMZ) care separă cele două state, a anunţat ministerul Sud-coreean al Apărării, preluat de AFP. Soldatul, de „rang inferior”, a apărut în faţa unui post de gardă Sud-coreean în jurul orei locale 8,04 dimineaţa, în mijlocul ceţii groase”, transmite Yonhap, citînd Statul Major Interarme al Seulului (JCS). Agenţia de presă Sud-coreeană arată că nu au fost trase focuri de armă în cursul acestei dezertări, a patra din acest an a unui soldat Nord-coreean, şi nu a fost detectată nici o mişcare neobişnuită a trupelor de frontieră ale Coreei de Nord. Autorităţile implicate investighează intenţiile dezertorului, a adăugat un oficial al JCS. Sosirea acestuia în Coreea de Sud are loc după dezertarea spectaculoasă, pe 13 Noiembrie, a unui alt militar Nord-coreean, în apropierea localităţii de frontieră Panmunjom, singurul sector al Zonei Demilitarizate unde cele două armate rivale se găsesc faţă în faţă. DMZ – contrar denumirii sale, probabil frontiera cel mai puternic militarizată din lume – este situată la cîteva zeci de km laNord de Seul, are 4 km în lăţime şi 28 km în lungime şi este presărată cu bariere electrificate, cîmpuri de mine şi ziduri antitanc.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu tăierea ajutorului financiar pentru ţările care vor vota în favoarea proiectului de rezoluţie a ONU privind Ierusalimul

Preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat miercuri cu tăierea ajutorului financiar pentru ţările care vor vota în favoarea proiectului de rezoluţie a Naţiunilor Unite care cere Statelor Unite să renunţe la decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, transmite Reuters. „Ei iau sute de milioane de dolari şi chiar miliarde de dolari, iar apoi votează împotriva noastră. Ei bine, vom urmări acele voturi. Lăsaţi-i să voteze contra noastră ! Vom economisi foarte mult. Nu ne pasă”, le-a spus Trump reporterilor la Casa Albă, conform agerpres . Adunarea Generală a ONU este chemată, după vetoul american Luni în Consiliul de Securitate, să voteze Joi asupra unui proiect de rezoluţie condamnînd recunoaşterea unilaterală de către Statele Unite a Ierusalimului drept capitală a Israelului, potrivit unor surse diplomatice, scrie AFP. Această instanţă reuneşte 193 de ţări. Spre deosebire de Consiliul de Securitate, în Adunarea Generală nu există drept de veto, iar documentele sale nu au caracter obligatoriu. Ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, a avertizat Marţi că Donald Trump i-a cerut „să-i semnaleze acele ţări care au votat împotriva” SUA. Ea a transmis acelaşi avertisment şi într-o postare pe Twitter: „Statele Unite vor nota numele”. Mai mulţi diplomaţi de rang înalt au apreciat că este puţin probabil ca atenţionarea lui Haley să influenţeze multe voturi în Adunarea Generală, unde astfel de ameninţări publice, directe, sunt rare.