1,5% DIN POPULATIA REPUBLICII MOLDOVA A FOST VACCINATA ANTI COVID-19

De la începutul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus în Republica Moldova, din 2 martie și pînă în prezent, a fost imunizată 1,5% din populația țării sau peste 50 de mii de persoane, a anunțat astăzi, 6 aprilie, Alexei Ceban, medic-epidemiolog la Agenția Națională de Sănătate Publică, în cadrul unei conferințe de presă.

Au fost imunizați 57% dintre lucrătorii medicali care activează în țară. Au fost administrate toate vaccinurile Pfizer, în prima doză, iar astăzi au fost distribuite seruri Pfizer pentru regiunea transnistreană, care constituie 942 de doze de vaccin. În prezent, la depozitul ANSP se află peste 12 mii de doze de vaccin Pfizer, care sînt securizate pentru imunizarea persoanelor cu cea de-a doua doză de ser.

36 de mii de doze AstraZeneca, depozitate la ANSP, urmează a fi distribuite centrelor de vaccinare din țară în zilele următoare, a specificat Alexei Ceban.

Responsabilul de la ANSP a precizat că, în etapa a doua de imunizare, au fost vaccinate pînă acum peste 11 mii de persoane cu boli cronice, persoane care au peste 60 de ani, angajați din educație, securitate și asistența socială.

Potrivit epidemiologului, o nouă tranșă de seruri anti-COVID-19 ar urma să ajungă la Chișinău la mijlocul sau sfîrșitul lunii aprilie.

Ninel Revenco, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, a ținut să amintească că Agenția Europeană a Medicamentului a concluzionat că beneficiile vaccinurilor AstraZeneca depășesc riscurile de efecte secundare posibile. Responsabila a menționat că în țările în care are loc vaccinarea împotriva noului coronavirus a scăzut numărul de îmbolnăviri și de decese provocate de complicații COVID-19. La etapa a doua de vaccinare, care a pornit recent în Republica Moldova, vor fi imunizate în mod prioritar persoanele care au peste 60 de ani, dar și cele cu maladii cronice.

Laura Țurcan, epidemiolog la ANSP, a precizat că pînă în prezent Ministerul Sănătății de la Chișinău a raportat 957 de reacții adverse post-vaccinare, dintre care 75% sînt ușoare, cum ar fi febră de pînă la 38 de grade, slăbiciuni, dureri musculare și articulare. Reacțiile adverse moderate la vaccin sînt aceleași, doar că ele sînt mai pronunțate. Nu a fost raportat niciun caz de șoc anafilactic și nicio reacție alergică gravă. Toate reacțiile post-imunizare au apărut în primele 24 de ore după administrarea serului și au durat 1-3 zile după vaccinare, a adăugat Laura Țurcan.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ieri, 5 aprilie, în Republica Moldova au fost confirmate alte 703 cazuri de coronavirus, bilanțul cazurilor de COVID-19 fiind de 235790. În spitale sînt internați 3931de pacienți confirmați cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 322 sînt în stare extrem de gravă, 55 pacienți fiind conectați la aparate de respirație asistată. Tot ieri, ministerul de resort a raportat 42 de decese, provocate de complicații COVID-19.

Sursa: IPN