Victoria de dincolo de moarte a lui John McCain impotriva lui Donald Trump

Atacurile şi insultele lui Donald Trump la adresa defunctului senator republican John McCain s-au întors împotriva Preşedintelui în exerciţiu și au contribuit la pierderea alegerilor în statul Arizona, scrie EFE într-un comentariu, potrivit Agerpres. Arizona este un stat tradiţional foarte conservator, care pînă acum a votat cu candidatul republican, cu două excepții: Harry Truman în 1948 și Bill Clinton în 1996.

Cariera de senator de peste trei decenii a lui John McCain, dar mai ales faptul că a fost veteran al Armatei SUA şi prizonier de război în Vietnam, unde a fost torturat, i-au adus acestuia un uriaș respect în rîndul americanilor nu numai în Arizona, statul său de reședință, ci pe tot teritoriul Statelor Unite.

Şi tocmai acest episod dur din biografia lui McCain a fost subiect de batjocură din partea lui Donald Trump. "Îmi plac oamenii care nu au fost capturaţi. (...) Nu-mi plac cei care pierd", a declarat Trump la adresa lui McCain în timpul campaniei prezidenţiale din 2015, în urma căreia a ajuns la Casa Albă.

Naşul de botez al unuia dintre fiii lui McCain şi prieten bun cu McCain, Tommy Espinoza, om de afaceri şi activist democrat foarte implicat în politică, vorbeşte la superlativ într-un interviu acordat EFE despre fostul veteran de război, chiar dacă nu era întotdeauna de acord cu el în anumite chestiuni ideologice.

Însă afecţiunea şi respectul dintre ei au fost atît de mari încît, cu o lună şi jumătate înainte de a muri, McCain l-a rugat să ia cuvîntul la înmormîntarea lui. Doi ani mai tîrziu, Espinoza zîmbeşte cînd vede că Trump pierde alegerile, atît la nivelul statului Arizona, cît şi pe plan naţional.

"Multă lume în întreaga ţară, inclusiv comunitatea latino de aici din Arizona, a votat împotriva lui Trump din cauza comentariilor făcute de acesta la adresa lui McCain", dă asigurări Espinoza, care insistă că pentru defunctul senator aceste atacuri erau "egale cu zero".

Însă, spune Espinoza, dincolo de comentariile denigratoare, un alt element-cheie care a făcut ca Arizona şi mulţi republicani să-l prefere pe Biden este relaţia excelentă dintre McCain şi Preşedintele ales.

"Joe Biden era prieten foarte bun cu senatorul (McCain; n.r.), plecau împreună în vacanţe, aveau nişte discuţii foarte intense", comentează omul de afaceri. Iar această prietenie a făcut ca atît soţia, cît şi fiica lui McCain, Cindy şi respectiv Meghan, să iasă în public în timpul campaniei electorale din acest an şi să-şi anunţe susţinerea pentru Biden. Cindy, republicană pînă în măduva oaselor, chiar s-a alăturat echipei de tranziţie a lui Biden.

Datorită acestui fapt, Biden se află în frunte în Arizona, fief conservator de neînvins din 1996, cînd democratul Bill Clinton a cîştigat acest stat. Înaintea lui Clinton, doar Harry Truman mai reuşise această performanţă în 1948.

De altfel, familia lui McCain l-a felicitat, Sîmbătă, pe Biden, după ce mai multe mass-media îl dădeau pe fostul vicepreşedinte democrat cîștigător al scrutinului prezidențial.

Într-o postare pe social media, Meghan McCain a lansat un nou atac împotriva Preşedintelui în exerciţiu, pe care l-a criticat în repetate rînduri pentru lipsa de respect faţă de tatăl ei. "Într-o notă foarte personală. Sunt uşurată şi privesc spre viitor deoarece avem un Preşedinte care respectă prizonierii de război care au fost capturaţi", a scris ea pe contul ei de Twitter.

La rîndul ei, văduva senatorului republican a făcut un apel la unitate naţională şi a cerut poporului american să conlucreze pentru ca ţara să devină mai bună. "Felicitări dragului meu prieten şi Preşedinte ales Joe Biden şi vicepreşedintelui ales Kamala Harris. A sosit momentul să lăsăm deoparte politica şi să ne concentrăm pe construirea unei Americi mai puternice", a scris Cindy McCain pe contul ei de Twitter.

Totodată, impactul pe care l-a avut McCain în rîndul comunităţii latino conservatoare din acest stat sudic, care are frontieră comună cu Mexicul, a fost relevant pentru ca Arizona să-şi schimbe orientarea politică. Aceasta este opinia avocatului expert în imigraţie, Ray Ibarra Maldonado, rezident în Phoenix şi care a lucrat îndeaproape cu biroul senatorului McCain în multe cazuri.

"Sunt mulţi alegători independenţi şi republicani latino care-l iubeau nespus pe John McCain. Scandalul cu Trump l-a costat mult (pe actualul lider de la Casa Albă - n.r.), nu doar aici, ci în întreaga ţară", este de părere avocatul citat.

Realitatea este că McCain a fost mereu elegant cu rivalii săi politici, aşa cum s-a întîmplat în 2008, cînd şi-a recunoscut înfrîngerea în faţa democratului Barack Obama. Acum, se poate spune că McCain s-a răzbunat postum: Trump va părăsi Casa Albă după ce a pierdut în mult-iubitul său stat Arizona, conchide EFE.