Spune-mi ce limba vorbesti ca sa iti spun ce gindesti

Cum ne influenţează limbajul viaţa

Oamenii comunică unii cu alţii folosind o gamă largă de limbi diferite din multe puncte de vedere. Dar oare limbile pe care le vorbim ne modelează modul în care vedem lumea, felul în care gîndim sau alegerile pe care le facem de-a lungul vieţii? Oare oamenii care vorbesc limbi diferite gîndesc diferit doar pentru că aşa îi învaţă limba? Dacă învăţăm o limbă nouă ne vom schimba modul în care percepem lumea? Cît despre poligloţi, este oare posibil ca ei să gîndească diferit în funcţie de limba în care comunică?

Aceste întrebări nu numai că i-au „bîntuit” pe oamenii de ştiinţă, dar ele au şi stîrnit controverse în rîndul filosofilor, antropologilor, lingviştilor şi psihologilor, tocmai pentru că răspunsurile ar putea avea implicaţii majore în politică şi chiar religie. Totuşi, în ciuda dezbaterilor legate de aceste probleme, pînă de curînd nu au existat prea multe studii care să încerce să facă lumină în acest domeniu. Aşa se explică de ce, pentru foarte mult timp, ideea potrivit căreia limbajul ar putea influenţa gîndurile a fost considerată imposibil de demonstrat sau testat şi uneori chiar de-a dreptul aberantă. 

Recent, însă, un număr tot mai mare de studii au venit să demonstreze că atunci cînd învăţăm limba nativă, noi dobîndim şi unele gînduri care ne influenţează experienţele în mod semnificativ şi uneori şi surprinzător. 

În anii 1950, o revistă populară a publicat un articol scurt intitulat „Ştiinţa lingvisticii”. Nici revista, Technology Review de la MIT şi nici autorul, Benjamin Lee Whorf, nu erau suficient de cunoscuţi sau pregătiţi pentru succesul pe care urma să îl aibă articolul. În cele cîteva rînduri ale articolului, Benjamin Lee Whorf trata puterea pe care o are limbajul asupra minţii şi cum el impune un anumit mod de gîndire. În mare, Whorf anunţa că limbile nativilor americani impun asupra vorbitorilor o anumită imagine a realităţii care este total diferită de a noastră, motiv pentru care aceşti indivizi nu pot înţelege unele dintre cele mai banale concepte pe care ne bazăm noi şi societatea noastră. În cele din urmă, teoria lui Whorf s-a prăbuşit atunci cînd oamenii de ştiinţă au anunţat că nu există nici o dovadă ştiinţifică relevantă care să o susţină. 

Din moment ce au constatat că nu există dovezi care să sugereze că limbajul le îngrădeşte gîndirea vorbitorilor, oamenii de ştiinţă şi-au îndreptat atenţia spre direcţia opusă, încercînd să afle dacă limba maternă modelează modul în care vedem lumea. 

Astfel, ei şi-au dat seama că dacă minţile noastre ne sunt influenţate în mod diferit de limbi distincte, acest lucru nu se produce pentru că limba noastră maternă ne indică la ce să ne gîndim, ci pentru că ea ne obligă la ce să ne gîndim.

Pentru a ne ajuta să înţelegem acest lucru mai bine, Guy Deutscher, autorul cărţii „Through the Language Glass: Why the World Looks Different in Other Languages”, a formulat un exemplu uşor de înţeles. Dacă un englez spune „I spent yesterday evening with a neighbor” (Mi-am petrecut seara de ieri cu un vecin.), din cauza faptului că, în această limbă, substantivele nu au gen gramatical, nu ne putem da seama dacă este vorba de un vecin sau o vecină. Însă, dacă individul ar fi vorbit română, franceză sau germană ne-am fi putut da seama de sexul persoanei, pentru că regulile gramaticale l-ar fi obligat pe individ să specifice dacă era vorba de un vecin sau vecină. Cu alte cuvinte, aceste ultime trei limbi specificate, şi nu numai, îl determină pe interlocutor să indice sexul persoanei cu care şi-a petrecut seara, dar asta nu însemnă că vorbitorul de engleză este incapabil să înţeleagă diferenţa între un vecin şi o vecină, ci doar că ei nu trebuie să ia în considerare sexul oamenilor despre care vorbesc. 

Pe de altă parte, engleza, la fel ca româna, îl obligă pe vorbitor să specifice anumite informaţii care, în alte limbi pot să nu fie parte din context. 

Aşadar, cînd vorbim în engleză sau română specificăm timpul în care a avut loc evenimentul. Adică, trebuie să spunem dacă „cinasem”, „am cinat”, „cinăm” sau „vom cina”. Chineza, pe de altă parte, nu îi obligă pe vorbitori să specifice timpul exact în care a avut loc un eveniment, deoarece aceeaşi formă a verbului poate fi folosită pentru trecut, prezent sau viitor. Încă o dată, acest lucru nu demonstrează că persoanele care au ca limbă maternă chineza nu percep timpul ca noi, ci că ei nu sunt obligaţi să se gîndească la timp atunci cînd descriu o acţiune. 

Cînd limba maternă ne impune să specificăm anumite informaţii, ne obligă şi să fim atenţi la anumite detalii ale lumii şi la aspecte ale experienţei la care vorbitorii de alte limbi s-ar putea să nu fie obligaţi să se gîndească atît de des. Şi cum astfel de obiceiuri impuse de limbă sunt cultivate de la cea mai fragedă vîrstă, este firesc ca ele să ni se înrădăcineze, afectîndu-ne uneori experienţele, percepţiile, sentimentele, amintirile modulul în care facem asocieri şi cel în care ne orientăm în lume. 

Dar oare există dovezi care să susţină asta în practică?

Haideţi să tratăm iar problema genurilor. Limbile precum spaniola, franceza, germana, rusa şi româna nu numai că ne obligă să ne gîndim la sexul prietenului atunci cînd discutăm despre el, dar ele şi atribuie un gen obiectelor. Ce este atît de feminin la barba unui francez, a unui român? De ce apa este o ea şi de ce ea devine el în momentul în care îi adaugi un pliculeţ de ceai? Prin această atribuie a genurilor pentru toate obiectele din jur, noi începem să le personificăm şi să vorbim despre ele la fel ca despre oameni.

În ultimii ani, mai multe experimente au arătat că genurile gramaticale pot influenţa sentimentele şi asocierile pe care le manifestă indivizii asupra obiectelor din jurul lor. De exemplu, în 1990, psihologii au comparat asocierile pe care le fac germanii cu cele pe care le realizează spaniolii. În germană, podul este feminin (die Brücke), însă „el puente” este masculin în limba spaniolă aşa cum este şi în română, iar acelaşi lucru se întîmplă şi în cazul altor cuvinte precum „apartament”, „furculiţă”, „ziar”, „buzunar”, „umăr”, „timbru”, „bilet”, „soare”, „lume”, „dragoste”. În schimb, un măr este masculin în limba germană şi feminin în spaniolă şi la fel sunt şi alte cuvinte ca „scaun”, „mătură”, „fluture”, „cheie”, „munte”, „stea”, „masă”, „ploaie”. 

Astfel, atunci cînd, în timpul experimentelor, indivizii au fost rugaţi să catalogheze anumite obiecte, germanii au considerat că viorile,  podurile şi ceasurile sunt mai subţiri şi elegante. În cazul obiectelor precum munţii sau scaunele, care în germană sunt de gen masculin, şi de gen feminin în spaniolă, efectul a fost invers. 

Într-un alt experiment, vorbitorii de franceză şi de spaniolă au fost rugaţi să atribuie voci anumitor obiecte într-un desen animat. Atunci cînd vorbitorii de limba franceză au atribuit voce furculiţei, care în această limbă are genul feminin, majoritatea au vorbit cu o voce feminină. În schimb, pentru că în spaniolă cuvîntul „furculiţă” are genul masculin, spaniolii au reprodus o voce gravă de bărbat. 

Desigur, aceste exemple nu vin să demonstreze că oamenii care vorbesc o limbă nativă în care obiectele au gen sunt incapabili să înţeleagă că, de fapt, acestea se deosebesc de fiinţe. Însă, ele sugerează că o dată ce conotaţia legată de gen a fost impusă de limbaj, oamenii văd lumea printr-un fel de lentilă colorată de asocieri şi răspunsuri emoţionale pe care vorbitorii de limbă engleză, care nu atribuie gen obiectelor, nu le observă. 

Poate cele mai evidente dovezi ale modului în care ne influenţează limbajul sunt legate de spaţiu. Modul în care noi descriem felul în care ne orientăm în lume poate spune multe despre influenţa limbajului. 

Lera Boroditsky a fost unul dintre specialiştii care au vrut să analizeze în profunzime subiectul, realizînd un experiment simplu. Ea i-a rugat pe oamenii din jurul ei să indice în direcţia Sud-Est. Atunci, o cameră plină de profesori universitari americani au indicat în toate direcţiile, mai puţin în cea corectă. În schimb, o fetiţă ce aparţinea unei populaţii de aborigeni australieni a dovedit că ea putea să indice punctele cardinale în orice moment, indiferent de locaţia sa. 

Boroditsky, profesor la Universitatea din California, susţine că diferenţă stă în limbaj, pentru că aborigenii folosesc punctele cardinale pentru a indica poziţia lor faţă de alţii. 

Pentru noi, în schimb, este mult mai uşor să ne folosim de direcţiile egocentrice (stînga, dreapta, în faţă, în spate) atunci cînd descriem spaţii mici. De aceea, cînd vorbim nu spunem „Cînd ieşi din lift o iei spre Sud şi apoi virezi spre Est”.Motivul pentru care noi apelăm la sistemul egocentric este simplitatea sa. Pînă la urmă, ne raportăm doar la poziţia noastră şi întotdeauna vom ştii în ce direcţie să mergem cînd spunem „în faţă” sau „în spate”. Nu avem nevoie de hartă sau busolă pentru a ne raporta la punctele cardinale cînd ne descriem poziţia, pur şi simplu ne exprimăm natural fiindcă aceste coordonate egocentrice se bazează direct pe noi şi pe poziţia noastră. 

Pe de altă parte, limba aborigenă guugu yimithirr, din Nordul statului Queensland nu folosesc coordonatele egocentrice şi se bazează strict pe punctele cardinale. 

Nouă ni s-ar părea că cineva glumeşte dacă ar spune: „Acum, ridică mîna dinspre Nord şi mută-ţi piciorul din Sud, spre Est”. Însă pentru aceste populaţii, indicaţiile bazate pe punctele cardinale par normale.)

Cum este posibil ca aceşti oameni să se raporteze, în permanenţă, la coordonatele geografice?

Convenţia de a comunica pe baza coordonatelor geografice îi obligă pe vorbitori ca, de la cea mai fragedă vîrstă, să acorde o mare atenţie indiciilor din mediu (aici sunt incluse poziţia Soarelui, vîntul etc.) şi de a-şi dezvolta o memorie care să le permită să identifice punctele cardinale în orice moment, indiferent de locul în care se află. Aşa se explică de ce în comunicare, oamenii care vorbesc limbile geografice, folosesc foarte des cuvintele referitoare la punctele cardinale. De exemplu, la guugu ymithirr, unul din zece cuvinte indică un punct cardinal. 

Astfel, conştientizarea punctelor cardinale este învăţată încă de la vîrsta de 2 ani, urmînd ca această capacitate să se perfecţioneze pînă la vîrsta de 7-8 ani. Cu un astfel de exerciţiu, continuu, obiceiul devine aproape natural şi este realizat fără efort şi inconştient. 

Însă efectele unui limbaj geografic se observă şi mai bine odată cu trecerea timpului. Dacă am face parte din populaţia guugu yimithirr atunci ar trebui ca toate amintirile noastre să conţină mult mai multe informaţii privitoare la poziţia noastră în raport cu punctele cardinale. 

Mai exact, specialiştii au filmat un vorbitor de guugu yimithirr în timp ce îi povestea unui individ despre cum el şi un prieten de-al lui s-au răsturnat în apele pline de rechini în timpul unei furtuni. Remarcabil în această relatare a fost modul în care povestitorul îşi amintea detaliile legate de punctele cardinale, gesticulînd în fiecare direcţie pe măsură ce povestea că el a sărit pe partea de Vest şi prietenul său pe cea de Est, în timp ce un rechin se apropia din Nord. 

După un an, individul a fost filmat iar în timp ce relata unei alte persoane aceeaşi întîmplare, iar detaliile privitoare la punctele cardinale erau aceleaşi doar că de data aceasta, pentru că omul avea o altă poziţie, el mişca mîinile diferit, pentru indica corect spre punctele cardinale. Adică,  indiferent de poziţia vorbitorului, el cînd spunea că a sărit pe partea din Vest, atunci indica chiar Vestul prin gesturi.

Un alt exemplu fascinant poate fi cel al aborigenilor Kuuk Thaayorre care şi ei au un limbaj geografic. Dorind să cerceteze modul în care aceşti indivizi percep spaţiul, cercetătoarele Alice Gaby şi Lera Boroditsky au realizat un experiment. În cadrul experimentelor, ele au rugat mai mulţi indivizi să ordoneze o serie de imagini care indicau o progresie temporală (de exemplu să indice cum îmbătrîneşte un om sau cum creşte şi evoluează un crocodil). Fiecare voluntar a fost testat de mai multe ori în locuri diferite, de fiecare dată fiind aşezaţi cu faţa spre un alt punct cardinal. Rezultatele au arătat că vorbitorii de limbă engleză au aranjat imaginile de la stînga la dreapta. Indivizii care vorbeau ebraica au aranjat imaginile de la dreapta la stînga, lucru care a indicat că direcţia în care scriu indivizii joacă şi ea un rol important. În schimb, indivizii din populaţia kuuk thaayorre, care nu folosesc cuvinte precum „stînga” sau „dreapta” au aranjat întotdeauna imaginile de la Est la Vest.

Experimentele psihologice indică faptul că, într-o oarece măsură, indivizii care vorbesc limba guugu yimithirr văd realitatea puţin altfel, comparativ de noi. Cel mai bun exemplu ar fi să ne imaginăm că suntem cazaţi într-un hotel şi că vecinul de la camera din faţă este un vorbitor de guugu yimithirr. Astfel, noi cînd ne ducem la el în cameră vedem o replică a camerei noastre: aceeaşi uşă de la baie partea stîngă, acelaşi dulap pe peretele din dreapta, patul pe partea din stînga cu draperii în spatele lui, acelaşi birou pe peretele din dreapta, acelaşi televizor în colţul din stînga şi acelaşi telefon în dreapta. Pe scurt, noi vedem aceeaşi cameră. Însă, atunci cînd vecinul vine la noi, el vede ceva foarte diferit deoarece pentru el totul este inversat. Tot ce era în Nord acum este în Sud şi invers. Aşadar, ceea ce pentru noi se traduce prin două camere identice, pentru el sunt două camere diferite. 

În ce alte moduri mai influenţează limbajul modul în care percepem lumea?

Recent, oamenii de ştiinţă au arătat că, în funcţie de limbaj, putem percepe culorile diferit. De exemplu, pentru toate nuanţele de albastru, englezii folosesc un singur cuvînt: „blue”. Noi, în schimb, spunem „bleu” atunci cînd ne referim la un albastru deschis şi „bleumarin”, cînd descriem o nuanţă mai închisă de albastru. Studiile, care au fost realizate pe subiecţi ruşi (care ca noi au mai multe cuvinte pentru a descrie nuanţele de albastru) şi englezi, au indicat că ruşii au o mai bună capacitate de a observa diferenţele între nuanţele diferite de albastru. 

Pe de altă parte, revenind la problema timpului, se pare că limbajul ne poate influenţa şi modul în care cheltuim banii. 

Keith Chen, un profesor de economie a suspectat că limba poate influenţa modul în care oamenii fac economii sau cheltuiesc banii. În lume, există limbi în care gramatica impune individului să separe viitorul de prezent sau să nu facă asta. În română, pentru a vorbi despre viitor trebuie să spunem „Mîine va fi frig” şi nu „Este cald azi”. Noi nu putem spune „Mîine este cald”. Însă, finlandeza, de exemplu le permite oamenilor să folosească acelaşi formă a verbului şi la prezent şi la viitor. Aşa că ei pot spune un fel de „Astăzi a fi  frig” sau „Mîine a fi frig”. Aşadar, Chen a prezis că atunci cînd o limbă tratează viitor şi prezentul la fel, oamenii s-ar putea să se comporta ca şi cînd viitorul nu este diferit de prezent, considerîndu-l la fel de important ca momentul actual. Astfel, Chen a speculat că, în acest context, oamenii ar face alegeri care să avantajeze viitorul. În schimb, oamenii care văd viitorul ca pe un timp îndepărtat şi separat de prezent, par să fie tentaţi să lase pe mîine ce pot face azi. 

Pentru a testa această teorie, profesorul a adunat informaţii de la 76 de ţări dezvoltate şi în curs de dezvoltare şi a comparat oamenii proveniţi din acelaşi mediu, cu acelaşi nivel financiar, înclinaţie religioasă şi nivel de educaţie, dar care vorbeau limbi diferite. Rezultatele au fost uimitoare: indivizii din ţări unde se vorbeau limbi fără viitor (futureless languages) economiseau cu 69% mai mult decît cei care vorbeau limbi în care prezentul şi viitorul sunt diferenţiate gramatical. 

Aşadar, nu trebuie să fii un om de ştiinţă pentru a observa astfel de diferenţe impuse de limbaj. De fapt, cel mai uşor putem observa asta în artă. De exemplu, nu este greu de observat că, de cele mai multe ori, artiştii germani îi dau morţii o înfăţişare de bărbat, deoarece în limba germană cuvîntul „moarte” are genul masculin. 

Faptul că pînă şi la lucrurile cele mai mărunte precum genul obiectelor sau lipsa unor cuvinte care să descrie mai multe nuanţe ale aceleiaşi culori ne influenţează modul în care vedem lumea demonstrează că limbajul are un rol profund în formarea experienţei umane. 

Descoperă.ro

Socialmai mult
20.10.18 - 15:28
19.10.18 - 18:21
19.10.18 - 18:20
19.10.18 - 16:27
19.10.18 - 14:12
19.10.18 - 13:41
19.10.18 - 13:38
19.10.18 - 10:02
18.10.18 - 17:20
18.10.18 - 15:24
18.10.18 - 13:03
17.10.18 - 19:45
17.10.18 - 17:34
17.10.18 - 14:08
17.10.18 - 13:32
16.10.18 - 18:40
16.10.18 - 16:39
16.10.18 - 11:51
15.10.18 - 17:45
15.10.18 - 17:40