Incultura și robotizarea ființei umane este viitorul omenirii

Autor: Mihai CONȚIU

Asistăm, astăzi, la dispariția jurnalismului clasic, o profesiune care implica, obligatoriu, cunoașterea de către orice om care aspira la această profesie a unei culturi generale temeinice, care includea literatura clasică națională și internațională, muzica, artele plastice, politologie, noțiuni de religie, cultură și civilizație, istorie, sociologie, etică etc., iar despre asta am tot scris în diferite împrejurări. ”Cei vechi” știu asta, ”cei noi” nu o concep. Este inadmisibil ca un jurnalist să ia un interviu unui mare compozitor fără să aibă habar de muzica clasică, unui pictor sau sculptor fără să știe să privească/analizeze critic un tablou ori o sculptură, unui mare scriitor fără să-i cunoască opera acestuia și pe cea a confraților săi, unui preot dacă nu a citit Biblia, unui politician dacă nu are noțiuni elementare de politologie sau, nu rîdeți!, unei prostituate, dacă nu are noțiuni elementare de sociologie, preferînd să aleagă ”senzaționalul” pentru o știre stupidă lipsită de esență, de cauzalitatea socială.

Apariția internetului a pus cu spatele la zid întregul jurnalism profesionist sugerat mai devreme. Incultura crasă promovată de internet afectează inclusiv televiziunile. Făcînd parte din categoria ”celor vechi”, firește că nu mă uit niciodată la televizor, fiindu-mi suficient să aflu din știrile ulterioare ce aberații a mai emis politicianul X, omul de cultură Y, analistul politic ”cutare” și, firește, stupidul jurnalist Tv care îi are în calitate de invitați în emisiune. Acum, ”oricine crede că are veleități de jurnalist”, are libertatea absolută de a-și crea un site de știri/analize cu pretenții jurnalistice, dacă are, se înțelege, și bani, fără să fie obligat de vreo autoritate ”să se legitimeze” cu studii superioare concludenta, cu știință în exercitarea acestei profesii.

În acest context, îi invit pe cunoscătorii autorizați să se pronunțe în privința site-urilor ”jurnalistice” moldovenești, site-uri ”jurnalistice” care te îngrozesc prin incultura autorilor de știri/articole ”cu pretenții profesioniste”. Nu are rost să le mai și nominalizez pentru că ”cei vechi” le știu, iar ”creatorii” acestora trăiesc deja în lumea virtuală a semi-analfabetismului și robotizării ființei umane care-i prefigurată, inevitabil, în viitorul extrem de apropiat. Acum, deja, și în viitorul apropiat, nu trebuie ca omul să știe carte, să citească, ci să emită ”convingeri” care nu-i aparțin, iar asta deoarece individul uman este condamnat la robotizare, să-și asume o identitate pe care i-o impune ”irealitatea virtuală”.

Ca o paranteză, am constatat că, în ultimele ”decenii tehnologizate”, a dispărut specia publicistic-literară numită reportaj. Aici mă refer la reportajul autentic, nu la ceea ce neo-jurnaliștii cu ghinion în asimilarea unei culturi generale solide numesc reportaj – relatări de la fața locului a unor crime sau violuri, a unor evenimente mondene ori politice etc. Reportajul autentic este creația publicistică a unui jurnalist cu talent literar în exprimare, în scris, nu imposturile de așa-zise reportaje cu care defilează tot felul de publicații și televiziuni.

În Europa occidentală și în SUA, presa scrisă încă mai există, cu remarcabile susțineri statale, prin forțe proprii și datorită existenței ”încăpățînate” a multor cititori de ”ziare tipărite”, iar despre asta am mai scris cîndva. În Republica Moldova, însă, există ”tradiția granturilor externe”, iar această ”tradiție” reflectă, în dimensiuni nedeclarabile, o vulnerabilitate democratică a Statului. O logică simplă: Statul zice cîteodată că susține presa scrisă, însă îți cere să-i oferi ”proiecte de susținere”, păi cine beneficiază de ele dacă nu ”clienții Statului”? Normal ar fi, iar asta o notez ca unul care cunoaște niște ”chestii occidentale”, ca Staul să fie cel care identifică problemele pecuniare ale unui ziar tipărit și, voluntar, prin instituția autorizată, să contacteze Redacția acelui ziar și să-i ofere sprijinul. Aceasta ar însemna că Statul ”știe tot și este preocupat de toate”!

În toate aceste circumstanțe arătate mai sus, are rost să ne mirăm că vulgul jurnalismului semi-analfabet va triumfa ”cu asistența pasivă a Statelor”?