REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (23 iulie 2019)

Membrii CSM au revocat din funcție trei judecători din INJ

Ministrul Justiției a cerut revocarea din funcție a șase judecători din cadrul Consiliului Institutului Național al Justiției, declarînd că prezintă „suspiciuni de integritate”, întrucît au fost vizați în mai multe investigații jurnalistice. Este vorba despre Mariana Pitic, Oxana Robu, Ghenadie Pavliuc și Viorica Mihăilă, procurorii Igor Popa și Ruslan Popov. Astfel, membrii CSM au revocat din funcție trei judecători din cei șase numiți. Aceștia sînt Ghenadie Pavliuc, Viorica Mihaila și Mariana Petic.

 

R. Moldova va semna trei acorduri cu Comisia Europeană

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de marți, 23 iulie, hotărîrea cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului și semnarea Acordului de finanțare dintre Guvernul R. Moldova și Comisia Europeană privind consolidarea supremației legii și a mecanismelor anticorupție. Documentul prevede o finanțare de opt milioane de euro din partea Comisiei Europene și 490 mii de euro ce urmează a fi oferiți de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.

 

Un medic din Orhei a fost condamnat la 3 ani de închisoare

Un medic chirurg din cadrul Spitalului raional Orhei a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendare, pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldată cu decesul unui pacient. Procuratura a demonstrat prin probe că, fiind medic curant al unui pacient internat în spital, chirurgul a prescris pentru administrare preparate care pot genera reacţii alergice. Astfel, ca urmare a administrării medicamentelor prescrise, în seara aceleiaşi zile a survenit moartea pacietului, în vîrstă de 67 de ani.

 

Coraportorii APCE au avut întrevederi cu reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare

Evoluțiile politice și funcționarea instituțiilor democratice în R. Moldova au fost principalele subiecte discutate în cadrul întrevederilor deputaților cu Coraportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Egidijus Vareikis și Maryvonne Blondin. Oficialii APCE au avut o discuție cu deputații din comisiile parlamentare responsabile de justiție, lupta împotriva corupției și drepturile omului. Coraportorii au mai discutat cu reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare și cu delegația parlamentară la APCE.

 

Grupul ungar OTP Bank a cumpărat pachetul majoritar al Mobiasbancă

Grupul ungar OTP Bank a cumpărat, la 22 iulie, prin intermediul Bursei de Valori a Moldovei, pachetul majoritar de 96,69 la sută din acțiunile Mobiasbancă Groupe Societe Generale la preț de circa 1 miliard 475 milioane de lei. Potrivit Bursei de Valori a Moldovei (BVM), preluarea băncii de la Chișinău a fost efectuată prin două tranzacții, prețul pentru o acțiune fiind de 152,57 lei. OTP Bank este cea mai mare instituție bancară din Ungaria.

 

Vlad Melnic a fost numit pretor al sectorului Rîșcani

Vlad Melnic este noul pretor al sectorului Rîșcani al capitalei. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul general interimar al capitalei, Adrian Talmaci. Funcția a rămas vacantă acum o săptămînă, atunci cînd fostul pretor Nicolae Balaur a fost eliberat printr-o dispoziție a primarului general interimar.

 

Șoferii moldoveni se vor putea afla pe teritoriul Ucrainei timp de 180 de zile

Șoferii moldoveni se vor putea afla pe teritoriul Ucrainei timp de 180 de zile pe parcursul fiecărei jumătate de an. Noua regulă este aplicată de astăzi, odată cu intrarea în vigoare a Protocolului între Guvernul R. Moldova și cel al Ucrainei cu privire la comunicația internațională auto. Pînă în prezent, conducătorii auto din R. Moldova, care prestează servicii de transport internațional, nu se puteau afla mai mult de 90 de zile cumulativ pe teritoriul Ucrainei, pe parcursul unei perioade de 180 de zile.

 

Peste șapte mii de inculpați au fost trimiși în judecată în prima jumătate a anului 2019

În primele șase luni ale anului 2019, procurorii au deferit justiției 6851 de cauze penale în privința a peste 7800 de persoane. Potrivit datelor Procuraturii Generale, cele mai multe cauze penale au vizat comiterea infracțiunilor contra patrimoniului. Acestea sînt urmate de încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere, circulația ilegală a drogurilor și huliganism.