REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (7 decembrie 2018)

Locatarii blocului afectat de explozie pot reveni acasă

Locatarii blocului afectat de explozia din sectorul Rîșcani al capitalei pot reveni de acasă. Potrivit Ministerului economiei, 116 din cele 126 de apartamente pot fi locuite deja, iar în 10 apartamente, de la etajele 14-17, care au fost cele mai afectate de deflagrație – au loc lucrări de finisare, care se vor încheia în următoarele zile. Cinci persoane au decedat în urma exploziei produse la 6 octombrie curent într-un bloc cu 21 de etaje din sectorul Rîşcani al capitalei.

 

La Milano s-au desfășurat consultări asupra dosarului transnistrean

În zilele de 5 și 6 decembrie, la Milano, Italia, s-au desfășurat consultări pe marginea proiectului de Declarație cu privire la negocierile în procesul de reglementare transnistreană, cu participarea delegației moldovenești, condusă de vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și a reprezentanților mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”. În cadrul întrevederilor oficiale au fost punctate pozițiile privind evoluțiile procesului de reglementare a diferendului transnistrean, dar și principalele puncte ale Declarației finale.

 

Ucraina a preluat de la R. Moldova președinția GUAM

R. Moldova a transmis Ucrainei, conform principiul de rotație, președinția în Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică (GUAM). Evenimentul a avut loc în cadrul reuniunii Consiliului miniștrilor afacerilor externe al GUAM, organizat la Milano, Italia. Referindu-se la realizarea acțiunilor stabilite în programul președinției R. Moldova în GUAM pentru anul 2018, ministrul de externe Tudor Ulianovschi, a menționat că, pe parcursul acestui an, au fost realizate un șir de acțiuni care au permis realizarea unor obiective reciproc avantajoase.

 

Cetățenii din diasporă sînt încurajați să susțină dezvoltarea localităților de origine

Cetățenii din diasporă sînt încurajați să susțină dezvoltarea localităților de origine prin intermediul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”. O hotărîre de guvern privind aprobarea proiectului a fost publicată vineri, 7 decembrie, în Monitorul Oficial al R. Moldova. Finanțarea proiectelor din cadrul programului se va efectua în baza parteneriatului „1+3”, aportul financiar al diasporei va fi suplinit de către guvern în comun cu autoritățile publice locale, partenerii de dezvoltare/donatorii.

 

Agenţii economici vor fi obligați prin lege să adune deșeurile provenite din activitatea lor

Comercianții vor fi obligați prin lege să adune deșeurile provenite din activitatea lor. Decretul de promulgare, dar şi legea pentru modificarea Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior au fost publicate vineri, 7 decembrie, în Monitorul Oficial. Potrivit modificărilor operate în legislaţie, consiliile locale ar putea avea dreptul să stabilească interdicţii şi cerinţe privind salubrizarea și gestionarea deşeurilor de către unitățile de comerț, care își desfășoară activitatea pe teritoriul autorităţii publice locale.

 

La Washington a fost lansat Consiliul de afaceri R. Moldova – SUA

Președintele parlamentului Andrian Candu a participat, la Washington, la lansarea Consiliului moldo-american de afaceri. Candu a menționat importanța Consiliului, care va stimula discuțiile între mediul de afaceri din Statele Unite și R. Moldova, menționînd oportunitățile comerciale existente și posibilitatea valorificării fluxurilor investițiilor bilaterale. Printre domeniile de interes major pentru țara noastră, președintele parlamentului a menționat produsele IT și cele agroalimentare. Potrivit lui, Consiliul moldo-american de afaceri va consolida parteneriatul bilateral transatlantic pe dimensiunea comercial-economică.

 

Exportul transnistrean în UE a crescut cu 42,2%

La începutul lunii decembrie, comerţul exterior al Transnistriei a constituit $1,752 mlrd., ceea ce este cu 30% mai mult decît în anul trecut. Potrivit datelor Comitetului vamal al autoproclamatei rmn, exporturile regiunii s-au majorat cu 36,2%, pînă la $651,3 mil., iar importurile – cu 26,8%, pînă la $1,1 mlrd. Mai mult de o treime din exporturi ($236,8 mil.) au revenit Uniunii Europene, acestea crescînd cu 42,2%.

 

Peste 550 de mii de pensionari vor primi un ajutor unic înainte de sărbători

Aproximativ 553 de mii de pensionari vor primi cîte 600 de lei înainte de sărbători. Decretul de promulgare şi legea cu privire la acordarea suportului unic unor beneficiari de pensii au fost publicate vineri, 7 decembrie, în Monitorul Oficial. Potrivit proiectului, persoanele cu pensii mai mici de 2 mii de lei, vor primi un ajutor financiar unic din partea statului în sumă de 600 de lei în a doua jumătate a lunii decembrie. În acest scop, din bugetul de stat vor fi alocate circa 335 milioane de lei. 

Socialmai mult
11.12.18 - 11:54
11.12.18 - 11:53
10.12.18 - 17:13
10.12.18 - 17:12
10.12.18 - 17:11
10.12.18 - 15:25
10.12.18 - 12:09
08.12.18 - 20:28
08.12.18 - 16:06
08.12.18 - 16:04
07.12.18 - 18:32
07.12.18 - 18:25
07.12.18 - 12:36
06.12.18 - 17:27
06.12.18 - 17:25
06.12.18 - 17:31
06.12.18 - 11:25
05.12.18 - 19:37
05.12.18 - 19:36
05.12.18 - 16:02