Ar putea fi Atlantida

O teorie susţine că Atlantida ar fi fost localizată în Ma­rea Neagră şi că Insula Şerpilor ar fi o mică bucată rămasă din vechiul continent dispărut. Cu ajutorul vi­zualizării topografiei subac­va­­tice, Google Ocean a ajutat un inginer britanic să cer­ce­te­ze stratul aflat imediat sub fundul Mării Negre, des­co­perind o reţea de străzi per­­fect conturate, care nu pu­teau fi făcute decît de mîna omului. Specialiştii brita­nici afirmă că dovezi mai im­portante ar putea fi des­coperite în apropierea coas­telor României. Și o echipă de scafandri ucraineni a explorat ruinele oraşului antic Akra, scufundat în apele Mării Negre, în zona de coastă a Crimeei.

Arheologii spun că situl scufundat în mare, lîngă Mangalia, a fost întemeiat de grecii dorieni în secolul al VI-lea înainte de Hristos. Cercetările din ultimii 50 de ani au evidențiat că fortăreața are dimensiuni impresionante – aproape două mile în largul mării și tot două mile de-a lungul țărmului actual. Relatări despre orașul scufundat în Marea Neagră există încă din secolul XV, cînd un navigator burgund a văzut “zidurile care ieșeau din mare” în dreptul portului Panguala (Mangalia).

Jeno Szabo este singurul român care a făcut parte din echipa lui Jacques-Yves Cousteau şi are la activ peste şapte mii de scufundări prin apele din toată lumea, unde a găsit nenumărate comori. În 2004, echipa de scafandri specializaţi în arheologie subacvatică condusă de Jeno Szabo a început să facă primele investigaţii pentru a putea demara acţiunile de căutare ale vechiului Callatis.

Trei ani mai tîrziu, au obţinut ajutorul scafandrilor unguri care au venit şi cu aparatura necesară unei astfel de acţiuni. Într-o săptămînă de scufundări, au găsit ruine, străzi, coloane şi o epavă a unei corăbii care folosea la transportarea marmurei. În apropierea epavei au fost găsite şi fragmente ceramice. Fascinaţi de descoperirea senzaţională, membrii echipei au încercat să strîngă bani de pe unde s-a putut, au înfiinţat un Centru de Cercetări Subacvatice, toate fără prea mare succes. Deşi iniţial nu au vrut să facă publică povestea de teama căutătorilor de comori care ar putea distruge vestigiile, scafandrii arheologi s-au hotărît să ceară ajutor de la alţii şi i-au chemat pe cei de la Discovery Channel, care ar putea da o parte din banii necesari, în schimbul exclusivităţii.

“Colții” uriaşi ai Mangaliei

Există descrieri din diverse epoci ale zidurilor scufundate în mare. Călătorul burgund Walerand de Wawrin notează, în 1445, că ajungînd în portul “Panguala” – una dintre diversele denumiri de peste timp ale Mangaliei – a văzut ziduri de mari dimensiuni care ies din mare, în largul portului cel nou de la vremea aceea. Din aceeași sursă se știe că multe corăbii s-au scufundat după ce s-au lovit de acei “colți” uriași. Peisajul lugubru l-a impresionat, în 1652, şi pe negustorul turc Evlia Celebi, referindu-se la orașul “Mankalia”, iar un fracez – Xavier Hommaire de Hell – vorbește, în 1928, despre “ziduri vechi ieșind din rîpa argiloasă unde e așezat orașul, ceea ce arăta că marea a invadat toată aceasta parte a litoralului”. O hartă a Mangaliei, din 1924, prezintă zidul de Nord al cetății antice, o construcție care se prelungește în largul Mării Negre. Harta este rodul studiilor începute în 1901 de Pamfil Polonic.

Scafandrii militari au studiat Callatisul

Cercetări de anvergură asupra cetății Callatis au fost demarate abia în 1962, fiind desfășurate, timp de zece ani, de căpitanul-comandor Constantin Scarlat, o figură emblematică pentru Marina Militară. Constantin Scarlat arată, într-un articol publicat în 1973, că pînă la momentul respectiv fuseseră descoperite cel mult 20% din totalul vestigiilor submarine din dreptul Mangaliei. Investigațiile au fost reluate abia în 1994, de data asta sub auspiciile Muzeului de Arheologie din Mangalia, care a colaborat, pînă în 1998, cu cercetătorii italieni de la “Cooperativa Metambuco” din Padova. După ei au venit, în 2007, specialiștii de la “Octopus Archeological Research Association” din Budapesta și de la Centrul de Scafandri “Carpatica” din București.

În aprilie 2007, cîţiva scafandri români ajutaţi de colegi din Ungaria au început o expediţie pentru cercetarea subacvatică, dotaţi cu tehnologie de ultimă oră, similară celei care a dus la descoperirea Titanicului. Sonarele au detectat o “anomalie” ciudată în adîncurile apelor de lîngă Mangalia. La aproximativ 6 metri adîncime, sub nisipul de pe fundul mării, scafandrii au descoperit artefacte, pereţi, coloane şi străzi pavate. Au realizat că au găsit ceea ce căutau – vechiul oraş pierdut al Callatisului, întemeiat de greci la porunca oracolului din Delfi, pe locul unei aşezări getice.

Documentele Antichităţii lasă loc de interpretări în ceea ce priveşte data la care s-a pus temelia cetăţii. Deşi este menţionată în scrieri încă din sec. VI î. Hr, nu există dovezi arheologice mai vechi de sec. IV î. Hr. Cert este că oraşul cunoaşte o perioadă de înflorire rapidă, apoi decade o dată cu începutul erei noastre, însă prosperă din nou în decurs de cîteva secole. Nici data distrugerii cetăţii nu se ştie cu exactitate. Unele ipoteze susţin că o parte a oraşului s-a scufundat în urma unui cutremur, altele avansează ideea că cetatea a fost înghiţită încet de ape, din cauza procesului de eroziune. Deşi toţi specialiştii în arheologie recunosc că o astfel de descoperire este fabuloasă şi afirmă că vestigiile scoase la lumină pînă acum pe ţărmul românesc atestă miracolul şi geniul arhitecturii greceşti, majoritatea se abţine să se pronunţe în lipsa văzutului cu propriii ochi.

În “Dialogurile” sale, Platon descrie civilizaţia în­flo­ritoare care popula At­lan­­ti­da, cu capitala la Po­sei­­do­nia. Continentul pier­dut a­vea o cîmpie fertilă, cu ca­nale transversale şi un mun­­te nu foarte înalt, şanţuri de apă legate prin tu­neluri şi poduri, două izvoare – unul cu apă caldă şi unul cu apă rece – care ţîşneau din muntele prin­ci­pal, temple, cazarme, un hipodrom, săli de gim­nastică şi un majestuos palat regal. În pe­rioada ei în­floritoare, Atlantida era şi o temută forţă mi­li­tară, cu 1.200 de corăbii de război şi 10.000 de care de luptă, toate sub con­ducerea re­ge­lui Eve­nor.

Împre­u­nă cu regina sa, Leu­ci­pe, ei au a­vut o fată, pe nu­me Clito, care a de­venit, conform le­gen­dei, soţia lui Po­seidon. Fiului cel mare, Atlant, Po­seidon i-a dat în stăpînire regi­u­nea bogată centrală a Atlan­tidei, întinsă pe 160.000 kmp. În ur­ma unor mari cutremure şi inun­da­ţii, Atlantida s-a scufundat în mare într-o singură zi, şi de a­tunci a tot fost căutată de numeroşi istorici şi arheologi, apărînd chiar “atlan­to­lo­gia”, ştiinţa care se ocupă de te­oriile privitoare la acest con­ti­nent, scrie formula-as.ro.

Una din a­ces­te teorii susţine că Atlantida s-ar fi scufundat în marea cunos­cu­tă de egip­teni sub nu­mele de “Siriath”, care ar co­res­pun­de cu Marea Nea­gră. În zona un­de este lo­ca­lizată Insu­la Şer­pi­lor, arhe­ologi ruşi au desco­perit ruine subacvatice, pe ca­re le atri­bu­ie atlanţilor.

Ei sus­ţin că Insu­la Şerpilor este ulti­ma rămă­şi­ţă a Atlan­ti­dei, şi că în trecutul în­de­păr­tat, locui­to­rii insu­lei purtau nu­mele de “Blajini” sau “Prea­fericiţi” (grecii le spuneau “makaron”, “fe­ri­ciţi”) şi erau vă­zuţi ca fiind des­cendenţii atlan­ţi­lor.

În plus, unele studii istorice men­­­ţionează că, în perioada de de­cădere, atlanţii practicau ritualuri de sacrificiu u­man, practicate mai tîrziu şi de geto-daci.

Sursa: Efemeride.ro