OMS: Evolutia pandemiei este foarte ingrijoratoare in Europa. COVID este, de acum, cea de-a cincea cauza de deces

Evoluţia pandemiei de COVID-19 în Europa este îngrijorătoare, chiar dacă situaţia nu este similară cu cea din perioada Martie-Aprilie, a avertizat, Joi, biroul regional european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). 

''Numărul de cazuri zilnice creşte, spitalizările, de asemenea. COVID-19 este de acum cea de-a cincea cauză de deces, iar pragul de 1.000 de decese zilnice a fost atins'', a afirmat directorul biroului regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, cu prilejul unei conferinţe de presă online.

''Dacă înregistrăm de două pînă la de trei ori mai multe cazuri zilnice în comparaţie cu vîrful lui Aprilie, observăm totuşi de cinci ori mai puţine decese'', a mai subliniat acesta, potrivit Agerpres.

Această diferenţă se explică, potrivit OMS, printr-o strategie de depistare mai completă decît în Primăvară şi un număr mai ridicat de cazuri la tineri şi la persoane mai puţin vulnerabile.

Citînd estimări epidemiologice, OMS avertizează, în acelaşi timp, că niveluri de mortalitate ''de patru pînă la cinci ori mai mari decît cele din Aprilie'' s-ar putea produce ''pînă în Ianuarie'', dacă sunt aplicate ''strategii prelungite de relaxare'' a restricţiilor. Ceea ce justifică importanţa noilor măsuri care au fost luate recent de numeroase ţări din Europa pentru a încetini transmiterea virusului.

''Sunt răspunsuri adecvate şi necesare în contextul informaţiilor pe care le deţinem: transmiterea şi sursele de contaminare se produc în locuinţe şi locurile publice interioare şi la persoanele care nu respectă corespunzător măsurile de autoprotecţie'', a mai precizat Kluge.

Nu se pune încă problema de a generaliza din nou izolarea la domiciliu, potrivit OMS.

''Situaţia nu ar fi sustenabilă. Nu putem avea pe termen nedeterminat o izolare ca cea din Martie, care a fost o încetare a activităţii. Presiunea şi pagubele colaterale asupra oamenilor ar fi prea ridicate'', a spus acesta.

În special, ''trebuie luate toate măsurile pentru a menţine şcolile deschise'', a susţinut responsabilul agenţiei ONU.

Zona europeană a OMS, care cuprinde 53 de ţări inclusiv Rusia, a raportat peste 7,25 de milioane de cazuri oficiale şi aproape 250.000 de decese provocate de virus, potrivit statisticilor realizate de Organizaţie.