MINISTERUL AGRICULTURII A ELABORAT UN PLAN DE MASURI PENTRU PROTEJAREA PIETEI INTERNE DE CARNE

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a elaborat un plan de măsuri pentru a proteja piața internă a cărnii. Astfel, Agenția Națională pentru Securitatea Alimentelor urmează să intensifice controalele la frontieră pentru produsele alimentare de origine animală de import. Totodată în cadrul unei şedinţe cu producătorii de carne a fost luată decizia de a efectua, o dată la două săptămîni, întîlniri în cadrul MAIA cu producătorii şi asociaţiile de profil întru monitorizarea situaţiei privind protejarea pieţei locale de importurile produselor de origine animală. Asta după ce Asociaţiile de producători s-au plîns că importurile masive îi vor afecta, iar mulţi dintre ei ar putea să-şi închidă afacerile. „Avem semnat acordul de liber schimb cu țările CSI, sîntem membri a Organizației Mondiale a Comerțului, avem semnat acordul de asociere cu UE, și, în principiu, am deschis piața pentru toți, neavînd nici o măsură de protecție a pieței interne și neavînd posibilitatea de a accesa alte piețe”, declara recent directorul executiv al Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate „Lapte”, Carolina Linte.