DESPRE CE SE TEM GUVERNANTII SA VORBEASCA PINA LA ALEGERI

Majorarea obligatorie a vîrstei de pensionare

Autor: Mihai CONŢIU

Nu este pentru prima dată cînd atingem unul dintre subiectele delicate pe care actuala guvernare le trece sub tăcere în faţa cetăţenilor – majorarea pragului de pensionare. Firesc, din punctul lor de vedere, căci se teme să nu piardă alegerile prezidenţiale. Cu alt prilej, notam că majorarea vîrstei de pensionare, printre multe, multe alte măsuri sociale dureroase pentru populaţie, este una din condiţiile pe care FMI nu le poate exclude în vederea deblocării finanţării Republicii Moldova. Despre aceasta şi altele, cum ar fi creşterea unor taxe, servicii, restructurării instituţionale, de personal administrativ etc., actualii guvernanţi ne vor spune doar după alegeri, deşi ele sînt discutate şi negociate intens cu partenerii occidentali du de ieri, de astăzi.

Acum vine să ne reconfirme acest subiect incomod pentru actuala Putere şi Alex Kremer, directorul de ţară al Băncii Mondiale (BM), într-un interviu acordat revistei „Profit”, în contextul căruia reaminteşte că singura soluţie pentru a preveni un colaps social este majorarea vîrstei de pensionare. Ca o paranteză, reamintim că, recent, Consiliul de directori ai BM a aprobat alocarea RM a unui credit în valoare de 10 milioane de lei pentru finanţarea suplimentară a proiectului „Agricultura competitivă în Moldova 

În opinia avizată a responsabilului BM, dacă pînă nu de mult moldovenii se aşteptau la o pensie reprezentînd cel puţin jumătate din salariu, acum aceasta este de 27%. „În situaţia în care nu vor fi luate măsuri, atunci pînă în anul 2030 această cifră se va reduce la 14%, aceasta înseamnînd că cetăţenii de rînd ai Republicii Moldova vor beneficia de o pensie de şapte ori mai mică decît salariul pe care îl primesc pe moment. În acest caz, va fi pur şi simplu imposibil de menţinut standardele de viaţă”, a declarat Alex Kremer.

Ce vă spune anul-termen 2030? Asta înseamnă că actualii guvernanţi, care au furat miliardul, Aeroportul etc., pregătesc conştienţi pentru cei maturi şi copiii noştri nu doar pensii de 14% dintr-un salariu de mizerie, dar, suplimentar, îi obligă să restituie băncilor şi miliardul furat de ei.

În acest context, directorul de ţară al BM constată că soluţia „este simplă, dar dureroasă” şi constă în majorarea pragului de pensionare, mai întîi în cazul femeilor, iar apoi în cel al bărbaţilor. „Banca Mondială este conştientă de realitatea că majorarea vîrstei de pensionare este o decizie dificilă şi care se ia la nivel politic, dar ea este comparabilă cu o vizită la dentist – cu cît mai mult se amînă vizita, cu atît mai mare devine durerea de dinţi”, a precizat metaforic Alex Kremer.

Despre ce se tem guvernanţii să le spună moldovenilor, pînă la alegeri, despre toate aceste condiţii inevitabile? Pentru că vor să-i mintă în continuare, să-i ducă iarăşi cu zăhărelul, pentru ca dezinformaţi şi manipulaţi să voteze voteze candidatul Puterii pentru funcţia de preşedinte al ţării!

Vedeţi cum se ascund de proprii cetăţeni? Vedeţi cît de nesincer este „harnicul şi corectul” premier Pavel Filip? Votaţi-i în continuare dacă a mai rămas ceva piele de luat de pe voi!

Liberalii, democraţii, au tras şi pielea de pe voi, în Octombrie votaţi-i, să vă dea piele înapoi!