CEREMONII OFICIALE CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII ZILEI ”LIMBA NOASTRĂ”

În Republica Moldova este marcată, astăzi, sărbătoarea naţională ”Limba noastră”. Cu această ocazie, în dimineaţa zilei, conducerea ţării a depus flori la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt din centrul Vapitalei şi la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor, comunică MOLDPRES.

La eveniment au mai participat miniştri, deputaţi, oameni politici, reprezentanţi ai autorităţilor locale. Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a declarat că astăzi este o zi în care încercăm să răspundem la întrebările cine sîntem şi ce limbă vorbim. Oficialul a mai spus că discuţiile despre limba pe care o vorbesc cetăţenii Republicii Moldova nu ar trebui să devină un motiv de divizare a societăţii.

„Ar fi bine ca fiecare om să decidă pentru el aşa cum simte. Eu mă consider moldovean aşa cum s-au considerat părinţii, buneii şi străbuneii mei. Dar limba maternă o numesc română şi cred că astfel de subiecte nu ar trebui să divizeze societatea”, a afirmat Corman.

Tot în acest context, premierul Iurie Leancă a declarat:

„Eu vorbesc limba română. Denumirea limbii contează, pentru că e un adevăr ştiinţific, dar nimeni nu ne împiedică să o vorbim corect. Eu am perfecţionat limba pe care o vorbesc încă din anii studenţiei, la Moscova. Motivul confuziei în privinţa denumirii corecte a limbii constă în reminiscenţa sistemului sovietic. Ar trebui să fie luate măsuri pentru a fi depăşit acest „handicap”. Contează ce denumire are limba oficial, în Constituţie, dar şi mai mult contează să avem politici la nivel educaţional, astfel încît limba vorbită să fie corectă”, a spus Leancă.

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40