Ani grei de inchisoare pentru migrantul sirian a carui crima a declasat o criza politica in Germania

Migrantul sirian care a înjunghiat mortal cu un an în urmă un cetăţean german în oraşul Chemnitz din partea de Est a Germaniei a fost condamnat Joi de un Tribunal din Dresda la nouă ani şi jumătate de închisoare, dar complicele său irakian este în continuare dat în urmărire, relatează agenţiile DPA şi EFE, potrivit agerpres. Cei doi au rănit şi un alt bărbat în atacul comis în timpul unui festival desfăşurat la Chemnitz. Extrema dreaptă germană a organizat apoi în acest oraş manifestaţii împotriva migranţilor, avînd loc şi agresiuni împotriva acestora din urmă şi alte incidente violente.

Din raţiuni de securitate, procesul nu s-a desfăşurat la Chemnitz, ci la Dresda. Sentinţa s-a bazat în special pe declaraţiile martorilor, întrucît pe cuţitul cu care a fost înjunghiat cetăţeanul german în vîrstă de 35 de ani nu s-a găsit ADN-ul sirianului în vîrstă de 24 de ani, prezentat sub numele de Alaa S. El a avut şi un complice irakian, Farhad A, care a reuşit să se sustragă arestării şi este în continuare căutat.

Dezbaterile provocate de acest caz au condus anul trecut la demisia şefului serviciului de informaţii interne german (Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei), Hans-Georg Maassen, după ce acesta a negat că la Chemnitz ar fi avut loc incidente xenofobe şi a fost acuzat că a exprimat opinii de extremă dreapta.

Controversele legate de Maassen, iniţial sprijinit de ministrul de Interne Horst Seehofer, au generat o criză în coaliţia guvernamentală de la Berlin şi au readus în actualitate dezbaterea privind decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide graniţele ţării pentru mai mult de un milion de migranţi în 2015.