ZIUA DE 9 MAI IN MOLDOVA VA FI MARCATA PRINTR-UN MARS AL VICTORIEI

Ziua Victoriei în Moldova va fi marcată print-un șir de acțiuni. În prima parte a zilei va avea loc Marșul Victoriei și Regimentul nemuritor, urmate seara de un concert grandios, organizat sub patronajul președintelui țării, Igor Dodon.

În acest an se împlinesc 74 de ani de la Victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. Tot în 2019, vom marca 75 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă.

Aceste două evenimente vor fi marcate în țara noastră printr-un șir de acțiuni, care vor avea loc sub patronajul președintelui țării, Igor Dodon.

”Această Zi a Victoriei este specială pentru noi, fiindcă marcăm cea de-a 75-a aniversare de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă. Pe data de 9 Mai, la ora 9:30, ne întîlnim la Arcul de Triumf, unde vom porni în coloană spre Complexul Memorial Eternitate, purtînd în mîini portretele eroilor noștri”, a declarat șeful statului.

Pe datat de 9 mai, începînd cu ora 19:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, se va desfășura un grandios concert festiv. Pe scenă, care deja a fost instalată, vor evolua interpreții moldoveni: Nelly Ciobanu, Olia Tira, Natalia Gordienco, formațiile „DoReDos” și „SunStroke Project”, împreună cu orchestra prezidențială. Invitată specială a concertului va fi vedeta estradei ruse, Valeria. Sărbătoarea se va încheia cu un spectacol de focuri de artificii.

Sursa: sputnik.md