”Zelenski nu-i de nasul lui Putin”
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu se ridică la nivelul omologului său rus Vladimir Putin, apreciază Joi Kremlinul, relatează CNN, scrie news.ro.
Un purtător de cuvînt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a răspuns astfel unei întrebări despre faptul că Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, într-un interviu acordat postului britanic Sky News, că nu este ”interesat” să se întîlnească cu omologul său rus Vladimir Putin, în vederea unor negocieri de pace.
”Noi ştim cu ce promisiuni a fost ales Zelenski Preşedinte. Nu este deloc greu să ne amintim de ele şi să le amintim celor care au votat cu el în Ucraina”, a declarat Peskov, în această conferinţă de presă telefonică.
”El (Zelenski) nu a rezolvat problema Donbasului, nu a respectat Acordurile de la Minsk, iar pe deasupra, aşa cum s-a dovedit, el nu avea de gînd să le respecte, se pregătea de război”, a apreciat Peskov.
”Prin urmare, ca să spunem aşa, el a încetat de mult să mai fie un posibil adversar al lui Putin”, a subliniat Peskov.