Zelenski a declarat că au fost demarate negocierile ucraineano-ruse pentru o întîlnire cu Putin

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat, Vineri, că negociatori ucraineni şi ruşi au început să discute despre o posibilă întîlnire între liderii celor două ţări, o etapă către sfîrşitul invazieii ruse, relatează AFP, transmite News.Ro.

”Trebuie să punem capăt acestui război, ceea ce începe probabil cu o reuniune a liderilor”, a declarat Zelenski la o întîlnire cu jurnalişti, la care AFP scrie că a participat.

”Negociatori ruşi au început să discute despre asta cu partea ucraineană”, anunţă el.

Preşedintele ucrainean a anunţat că Ucraina lucrează la finanțarea a zece sisteme de apărarea aeriană de tip PATRIOT, în urma unui acord cu Statele Unite, care le permite statelor europene să cumpere armament american pentru a-l furniza Kievului.

”Preşedintele Statelor Unite ne va transfera, ne va vinde aceste sisteme”, a declarat şeful statului ucrainean, într-o întîlnire cu jurnalişti, Joi, la care AFP a participat.

”Sarcina noastră este să găsim finanţări ale acestor sisteme”, a precizat el.

Volodimir Zelenski a anunţat că finanţarea a trei dintre cele zece sisteme de tip PATRIOT a fost deja asigurată.

 

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:21
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:20
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 17:34
09.05.26 - 13:09
09.05.26 - 13:05
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23
09.05.26 - 13:07