Zeci de arestari in piata din Minsk, unde au fost retinuti si jurnalisti din opozitie

Trei platforme media de opoziţie din Belarus au anunţat, Sîmbătă, arestarea unor redactori, transmite Reuters. Odată cu ei, forţele de ordine au mai reţinut zeci de protestatari în piaţa din Minsk unde urmau să înceapă după-masă noi demonstraţii împotriva Preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, potrivit agerpres. Canalele media au difuzat imagini cu arestările, în care se vede că agenţii îmbrăcaţi în negru acţionează brutal chiar şi împotriva trecătorilor. Printre cei arestaţi sunt redactoarele Galina Ulasik şi Anna Kaltîgina de la portalul TUT.by, al cărui canal pe Telegram este urmărit de 400.000 de utilizatori.
O altă platformă, Naşa Niva, cu 90.000 de cititori pe Telegram, afirmă că au fost reţinuţi redactorul-şef Iahor Marţinovici şi un fotoreporter. Platforma este o sursă de informaţie importantă, care distribuie frecvent înregistrări video cu arestări şi cu violenţe ale poliţiei, arată Reuters.
La Minsk au loc demonstraţii săptămînal de la realegerea controversată a lui Lukaşenko, în August anul trecut. După două luni de relativă acalmie, liderii opoziţiei au cerut recent reluarea protestelor de amploare mai mare.
Autorităţile din Belarus au avertizat Sîmbătă că manifestanţii pot fi urmăriţi penal. Comitetul de Anchetă din Minsk a anunţat că li s-a deschis deja un dosar autorilor unor mesaje pe Telegram prin care făceau apel la cetăţeni să iasă în stradă. La un protest minor, Joi, cu ocazia aniversării neoficiale a declaraţiei de independenţă faţă de Rusia din 1918, Poliţia a efectuat zeci de arestări.
De la începutul protestelor, în Belarus au fost arestaţi peste 34.000 de oameni.












