YAN WENBIN: DE 30 DE ANI, CHINA SI MOLDOVA SE INTELEG SI SE SPRIJINA RECIPROC

China este dispusă să conlucreze cu Republica Moldova pentru aprofundarea colaborărilor reciproc avantajoase în diferite domenii și pentru consolidarea prieteniei dintre cele două țări, promovînd dezvoltarea consistentă a relațiilor bilaterale. Declarația aparține ambasadorului Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Yan Wenbin, care i-a prezentat scrisoarea de acreditare președintei Maia Sandu, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Ambasadei Chinei în Republica Moldovei.

Potrivit ambasadorului, în cei 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Moldova, relațiile bilaterale au menținut un impuls stabil de dezvoltare, încrederea politică reciprocă dintre cele două țări a fost consolidată continuu, iar cooperarea practică a continuat să se aprofundeze. Cele două părți se înțeleg și se sprijină reciproc în problemele ce privesc interesele cheie ale celeilalte.

Diplomatul susține că de la izbucnirea pandemiei COVID-19, China și Moldova se sprijină și se ajută reciproc, reflectînd pe deplin prietenia tradițională dintre cele două popoare.

La rîndul său, președinta Maia Sandu a apreciat relațiile moldo-chineze și realizările cooperării în diverse domenii și a mulțumit Chinei pentru asistența pe termen lung pentru dezvoltarea economică și socială a Moldovei.

Șefa statului a remarcat că Programul Parcului Fotovoltaic din raionul Criuleni, finanțat de Guvernul Chinei, a fost bine finalizat, aducînd beneficii concrete cetățenilor Moldovei. Președinta a adăugat că Moldova așteaptă cu nerăbdare să intensifice schimburile și cooperarea cu China în diverse domenii pentru a promova împreună relațiile bilaterale la un nou nivel.

Ambasadorul Yan Wenbin a sosit în Moldova pe 26 decembrie 2021 și a înmînat copia scrisorilor de acreditare la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova pe 11 ianuarie 2022.

Sursa: IPN