VLADIMIR VORONIN, FELICITAT DE MIRCEA SNEGUR SI PETRU LUCINSCHI

Ex-președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin își marchează astăzi jubileul de 80 de ani. Cu această ocazie, fostul șef de stat a fost felicitat de către colegii săi de funcție, ex-președinții Republicii Moldova, Mircea Snegur și Petru Lucinschi.

Foștii șefi de stat au făcut felicitările adresate lui Vladimir Voronin într-un format video, publicat ulterior pe site-ul PCRM.

„Stimate coleg, cu prilejul jubileului remarcabil de 80 de ani de la naștere, vă transmit sincere felicitări călduroase și urări de bine. Eu vă doresc ca și pe viitor să păstrați toate însușirile bune pe care le posedați, să fiți de folos societății. Multă sănătate și la mulți ani, Vladimir Nicolaevici!”,a spus Mircea Snegur.

„Eu vă felicit, vă doresc din toată inima să aveți în primul rînd liniște sufletească în familie și vă doresc încă odată sănătate, familiei dvs. și la mulți ani!”,a spus Petru Lucinschi.

Tot astăzi, liderul PSRM, Igor Dodon, l-a felicitat pe cel de-al treilea președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cu ocazia zilei de naștere. În mesajul său de felicitare, Dodon a remarcat că Vladimir Voronin este o personalitate remarcabilă a țării noastre, cel mai eficient șef de stat, cel mai autentic reformator al vieții sociale și un politician cu o largă viziune patriotică și cu un caracter de oțel.

”Ne cunoaștem personal, am trecut prin diferite vremuri și situații, și cu bune, și cu rele, dar de fiecare dată, cu fiecare an, respectul meu pentru dumnealui doar a sporit. Eram sigur că odată și odată soarta ne va apropia din nou. Sînt mîndru că la această aniversare jubiliară a dumnealui, cea de 80 de ani, îi pot strînge călduros mîna, îi pot transmite cele mai sincere felicitări și putem privi ambii în aceeași direcție, cu noi planuri și noi perspective pentru Moldova.

Vreau să vă amintesc că acum 20 de ani, în 2001, Vladimir Voronin a preluat guvernarea țării, care se afla în condiții foarte și foarte grele, și a reușit, în opt ani de conducere, să realizeze cele mai vaste și calitative schimbări din istoria politică recentă a Republicii Moldova. A fost eradicată criminalitatea, întărită statalitatea, dezvoltată economia, susținută agricultura, au fost reparate drumurile, gazificate satele și păstrate raioanele. În acei ani a sporit mult vocea, puterea și prestigiul țării în relațiile cu partenerii externi. Azi, privind în retrospectivă, tot mai mulți oameni, inclusiv experții sociologi, recunosc deschis că perioada anilor 2001-2009 a fost cea mai strălucită perioadă din punct de vedere economic și social.

Domnule președinte, la 20 de ani distanță, eu cred că e timpul să depunem un nou efort în salvarea țării. Împreună. Și cu același succes. Știu că aveți încă destulă energie și încă și mai multă înțelepciune. De aceea, ne va reuși”, se spune în mesajul de felicitare.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40