Vladimir Putin: Cerem Kievului sa inceteze imediat razboiul, in caz contrar vor urma consecinte majore

Președintele rus Vladimir Putin a cerut Ucrainei „să înceteze războiul” în Donbas, avertizînd că vor fi „consecințe majore” în caz contrar. El a făcut această declarație după ce a seemnat decretul pentru recunoașterea republicilor separatiste Donețk și Lugansk.

„În legătură cu Donbasul, Kievul nu este interesat în rezolvarea pașnică și vrea blitzkrieg, ca în 2015.

Folosesc artilerie, ucid civili, își bat joc de bătrîni și copii. Nu se întrevede sfîrșitul, iar așa-numita lume civilizată se face că nu vede genocidul la adresa a 4 milioane de oameni”, a spus Putin într-un lung discurs în care a criticat Ucraina.

„Oamenii doar luptă pentru tradiția și cultura lor. Nu se mai poate continua cu această tragedie. Se schimbă partide și deputați, dar nu discursul celor care au luat calea violenței și a războiului”, a mai spus liderul de la Kremlin.

„Cer adoptarea și după aceea ratificarea acordului pentru parteneriat și prietenie cu cele două republici. Cerem Kievului să înceteze imediat războiul, în caz contrar vor urma consecințe majore”, a adăugat el.