Vladimir Putin acuză Ucraina că încearcă să destabilizeze Rusia, să semene discordie în societatea rusă prin ofensiva din regiunea Kursk

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, Luni, că Ucraina încearcă să submineze stabilitatea Rusiei cu incursiunea sa militară de o amploare fără precedent din regiunea de graniţă Kursk, însă nu va reuşi, relatează Reuters.
"Pierderile în rîndurile forţelor armate ucrainene cresc dramatic, inclusiv în rîndul celor mai pregătite unităţi de luptă, unităţi pe care inamicul le desfăşoară la graniţa noastră", a declarat Putin, într-o întîlnire televizată cu oficiali de rang înalt din domeniul securităţii şi cu guvernatori regionali.
"Inamicul va primi cu siguranţă un răspuns pe măsură, şi toate obiectivele pe care le avem vor fi, fără îndoială, atinse", a mai spus el.
Preşedintele Putin a acuzat Ucraina, care a lansat săptămîna trecută o incursiune armată de o amploare fără precedent pe teritoriul Rusiei, că doreşte să "semene discordie" în societatea rusă.
"Un alt obiectiv evident al inamicului este să semene discordie şi zîzanie în societatea noastră, să intimideze oamenii, să distrugă unitatea şi coeziunea societăţii ruse", a declarat Putin, care a afirmat că vrea să "expulzeze" forţele ucrainene din Rusia.
"Sarcina principală a Ministerului Apărării este, fără îndoială, de a expulza inamicul de pe teritoriile noastre", a mai spus Putin. "Inamicul încearcă să-şi îmbunătăţească poziţia de negociere în viitor", a denunţat el, acuzînd Kievul că ”execută dorinţa Occidentului”.
Prin incursiunea sa în provincia Kursk, a mai spus preşedintele rus, Kievul urmăreşte, de asemenea, să frîneze ofensiva Armatei ruse în Estul şi Sudul Ucrainei.
Guvernatorul interimar Alexei Smirnov a declarat, la rîndul său, că forţele ucrainene au ocupat 28 de localităţi în regiunea rusă Kursk, la graniţa cu Ucraina.
Potrivit aceluiaşi guvernator al provinciei Kursk, operaţiunea militară ucraineană se întinde pe o zonă de 12 kilometri în profunzimea teritoriului rus şi pe 40 de kilometri în lăţime de-a lungul frontierei.
Circa 121.000 de persoane au fost evacuate din regiunea Kursk, ca urmare a incursiunii armate ucrainene, care are loc de aproximativ o săptămînă, a mai spus Alexei Smirnov.
”Pînă în prezent, 121.000" de persoane au plecat sau au fost evacuate din regiunea Kursk”, a precizat Smirnov, în cadrul întîlnirii prezidate de Vladimir Putin şi difuzate de televiziunea rusă.












