Vladimir Putin acuză SUA că exploatează Europa și spune că Rusia nu are planuri de război împotriva Europei
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, Marţi, că Rusia e pregătită să discute cu Ucraina, SUA şi Europa despre viitorul Ucrainei dacă acestea doresc acest lucru, dar că Moscova îşi va apăra interesele naţionale, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
”În Ucraina, cei care sunt agresivi faţă de Rusia, şi în Europa şi în SUA – vor să negocieze? Fie. Dar noi o vom face pe baza intereselor noastre naţionale”, a declarat Putin, la o întîlnire, la Ministerul Apărării, cu responsabili ai Armatei şi înalţi funcţionari de stat, la care a fost prezent şi patriarhul Kirill, capul Bisericii ortodoxe ruse.
"Nu vom renunţa la ce e al nostru", a subliniat el.
Putin a acuzat totodată Statele Unite că exploatează Europa în propriul interes şi a asigurat că Rusia nu are planuri de război împotriva Europei, adăugînd că aderarea Ucrainei la NATO "nu este acceptabilă pentru Rusia nici peste 10, nici peste 20 de ani".
Liderul de la Kremlin a salutat, pe de altă parte, "consolidarea" societăţii ruse în spatele ofensivei sale din Ucraina, a consemnat AFP.
Făcînd bilanţul lui 2023, cu cîteva luni înainte de alegerile prezidenţiale şi împlinirea a doi ani de la declanşarea invaziei din Ucraina, Vladimir Putin i-a reproşat din nou Occidentului că poartă un război împotriva ţării sale prin intermediari şi a prezentat, din nou, acest conflict drept o luptă pentru supravieţuirea Rusiei în faţa Vestului.
"Cel mai important este poate (...) această consolidare generală a tuturor forţelor societăţii. Le mulţumesc încă o dată celor care ne ajută combatanţii pe front", a spus Putin, amintind de "antreprenori şi voluntari, reprezentanţi de organizaţii publice, partide şi companii, elevi, studenţi şi pensionari".
El a salutat totodată o creştere a producţiei de arme şi muniţii a Rusiei, precum şi eşecul contraofensivei ucrainene din cursul Verii, angajîndu-se să-şi continue ofensiva în 2024, dar evitînd din nou să dezvăluie pierderile ruse de pe front din ultimii doi ani.
Săptămîna trecută, Vladimir Putin a admis că 617.000 de ruşi luptă actualmente în acest conflict. SUA au indicat un bilanţ de 315.000 de militari ruşi răniţi sau ucişi pe frontul din Ucraina, în mare parte blocat din Noiembrie 2022 şi după retragerea rusă din Herson.
Rusia, care a anexat Crimeea în 2014 şi după invazia din Februarie 2022 alte patru regiuni ucrainene, controlează în prezent circa 17,5% din teritoriul care a fost recunoscut internaţional ca făcînd parte din Ucraina după destrămarea URSS, în 1991. Kievul afirmă că nu va avea linişte pînă cînd nu va fi alungat din Ucraina ultimul soldat rus, mai menţionează Reuters.