VLAD FILAT: PRIORITATEA NOASTRĂ NAŢIONALĂ ESTE INTEGRAREA EUROPEANĂ

Conducerea Republicii Moldova se axează pe îndeplinirea planurilor naţionale, iar acum prioritatea ţării este integrarea europeană. Moldova este obligată să semneze Acordul de Asociere cu UE în anul viitor şi îl va semna. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, la Vilnius, după ce Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE.
Întrebat dacă se aşteaptă la provocări interne şi externe după această acţiune, preşedintele PLDM a răspuns că provocări au fost şi înainte, iar actuala guvernare le-a fost făcut faţă dînd dovadă de maturitate şi înţelepciune politică necesară. „La ora actuală avem nevoie de unitate, nu doar între partide, ci în întreaga societate. Orice provocare poate fi depăşită. Mesajele oficialilor europeni ne sugerează să continuăm munca în implementarea reformelor”, a declarat Vlad Filat.
Unii jurnalişti străini au ţinut să afle dacă Moldova examinează posibilitatea de a se uni cu România. „Nu se examinează o astfel de posibilitate. Astfel de interpretări au apărut pentru că cineva doreşte să speculeze pe aceasta”, a subliniat liderul liberal-democraţilor din Moldova.
Cît ţine de relaţiile cu Rusia, Vlad Filat a spus că Moldova îşi doreşte şi în viitor să păstreze relaţiile bune cu această ţară.
Sursa: IPN












