VLAD FILAT: INTEGRAREA EUROPEANA NU SE NEGOCIAZA!

Interviu cu liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat
- Domnule preşedinte, ştim că în aceste zile vă veţi deplasa la Riga. Puteţi să ne spuneţi concret despre ce este vorba?
- Într-adevăr, voi avea o deplasare la Riga, unde voi participa, împreună cu premierul Chiril Gaburici, la întîlnirea liderilor de partide membre PPE din ţările Parteneriatului Estic. Această întrevedere va precede Summit-ul Parteneriatului Estic, un eveniment de maximă importanţă pentru Republica Moldova, pentru parcursul nostru european.
Ţin să amintesc, cu această ocazie, că PLDM este parte a celei mai mari familii politice europene - PPE, care conduce, astăzi, majoritatea structurilor Uniunii Europene. PPE este forţa care dă tonul evenimentelor în Europa, fiind reprezentat de un număr impresionant de şefi de state şi de guverne, şi noi ne mîndrim cu faptul că din afilierea noastră politică la această mare familie europeană reies rezultate bune pentru Republica Moldova. Dacă astăzi avem Acord de Asociere, Acord de Liber Schimb, Acord de liberalizare a vizelor cu UE, să ştiţi că un rol important în obţinerea acestor rezultate l-au jucat partenerii noştri din PPE, care ne-au fost tot timpul alături şi ne-au susţinut în realizarea aspiraţiilor noastre. De aceea, colaborarea noastră cu PPE va fi, şi în continuare, una benefică pentru RM.
- Apropo, aţi pomenit de liberalizarea vizelor şi am văzut că zilele acestea aţi avut chiar şi o postare pe facebook la această temă. Ceva se schimbă?
- Nu se schimbă nimic – e vorba de o campanie de manipulare masivă la care se dedau anumite forţe politice, dorind să inducă oamenii în eroare, să-i deruteze, să-i demoralizeze. La concret, emisarii acestor forţe răspîndesc activ zvonul precum că regimul liberalizat de vize pentru Republica Moldova ar putea fi anulat în scurt timp. Evident că aceasta nu corespunde realităţii, iar cei care induc în eroare oamenii urmăresc scopuri strict politice. Anume asta am dorit să accentuez prin postarea mea pe facebook. Eu accept o lupta politică dură, dar niciodată nu voi fi de acord ca, acoperindu-se cu lozinci ce ţin de lupta politică, unii pretinşi politicieni să-şi bată joc de oameni. Admit că avem probleme în unele domenii, dar oricît de grave ar fi acestea, trebuie să dăm dovadă de abordări serioase, să nu trecem anumite limite. Oamenii trebuie să-şi facă o imagine clară despre cele ce se întîmplă, dar nu să fie manipulaţi şi induşi în eroare cu atîta neruşinare.
- Cînd spuneţi de probleme în diverse domenii vă referiţi şi la situaţia legată de BEM, de alte instituţii bancare?
- Inclusiv. Nu ar fi corect din partea mea dacă nu aş recunoaşte că sînt probleme în acest domeniu, dar modul cinic, murdar în care unii speculează la această temă şi pun accente, reieşind din interesul lor politic de moment, este inadmisibil. Să lăsăm organele abilitate ale statului să-şi facă treaba, să elucideze această situaţie deloc uşoară şi să facă concluziile de rigoare, urmînd ca vinovaţii să fie pedepsiţi. Anume aşa se face în statele civilizate şi eu nu pot decît să-mi exprim regretul că se fac atît de multe speculaţii la această temă, oamenii fiind induşi în eroare cu bună ştiinţă de către cei ce umblă cu zvonuri şi presupuneri ce nu au nimic real la bază.
- Toate acestea se întîmplă în plină campanie electorală. Credeţi că este vreo legătură şi, în genere, care este miza reală a acestor alegeri?
- Este una foarte şi foarte importantă, deoarece în rezultatul alegerilor urmează ca în administraţia locală să vină gospodari, consilieri de calitate, cu capacităţi de soluţionare a problemelor oamenilor, dar nu diferiţi profitori politici sau de alt gen. Un alt obiectiv este ca, în urma acestor alegeri, la nivel de teritorii să avem coaliţii viabile, cu priorităţi clare, axate pe necesităţile reale ale oamenilor. Doar astfel vom putea asigura un climat normal de dezvoltare a ţării în continuare. Dar se vede că nu toţi actorii politici urmăresc aceste scopuri, de vreme ce au comportamentul pe care-l au.
- Dvs. aţi vorbit de coaliţii viabile la nivel de teritorii, dar, în acelaşi timp, Moldova e condusă de o coaliţie minoritară destul de fragilă. Cum credeţi că vor evolua lucrurile?
- După alegeri va trebui să avem discuţii serioase privind instituirea unei majorităţi parlamentare clare. Or, avem nevoie mai mult ca oricînd de stabilitate pentru a putea implementa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, pentru a promova noi reforme, pentru a duce la bun sfîrşit toate procesele care vizează calitatea vieţii oamenilor şi viitorul Republicii Moldova. Cetăţenii au ales calea de dezvoltare şi aceasta este integrarea europeană. În context, aş vrea să menţionez că, oricîte speculaţii s-ar face la această temă, Moldova va continua calea integrării europene. Noi nu vom devia de la acest obiectiv pentru că integrarea europeană nu se negociază.
- Aţi vorbit ceva mai sus de stabilitate. Să înţeleg că v-aţi referit şi la acţiunile de protest stradale din ultimul timp?
- Referitor la aceste acţiuni, pot să spun că eu înţeleg supărarea oamenilor ce ies la proteste, pentru că într-adevăr sînt probleme, dar niciodată nu-i voi înţelege pe acei care încearcă să profite de aceste proteste pentru a-şi atinge scopurile lor meschine. Da, sînt probleme şi noi trebuie să le soluţionăm consecvent, muncind zi de zi. Iar pentru aceasta, repet încă o dată, avem nevoie de stabilitate şi asigurarea acestei stabilităţi trebuie să fie un obiectiv primordial.
- Vă mulţumim!
Sursa: Unimedia













Virginia Filip 21.05.2015 - 22:22
Intotdeauna am avut impresia ca Vlad Filat face orice ii sta in putiinta si isi doreste cu adevarat ca Republica Moldova trebuie sa se integreze in Uniunea Europeana. Prin acest interviu a demonstrat ca lupta pentru ca noi, dar mai ales copiii nostril sa aiba un viitor european.