VLAD FILAT A ŢINUT UN DISCURS LA REUNIUNEA PAE A PPE

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a ţinut un discurs în cadrul reuniunii şefilor de stat şi de guvern ai Parteneriatului Estic (PaE), membri ai Partidului Popular European (PPE), care s-a desfăşurat pe 29 noiembrie la Vilnius.
Potrivit unui comunicat al PLDM, Vlad Filat a remarcat importanţa reuniunilor în acest format pentru PLDM, dar şi pentru Republica Moldova, în general, şi a specificat că PLDM acordă sprijin plenar Guvernului şi instituţiilor statului în continuarea realizării obiectivelor agendei de reforme ajustate standardelor europene. „PLDM îşi propune şi este determinat să contribuie la consolidarea eforturilor şi acţiunilor atît pe eşichierul politic intern, cît şi la nivelul societăţii civile, care vizează continuarea procesului de integrare europeană”, a spus Vlad Filat.
Preşedintele PLDM a amintit în context despre acţiunea din 3 noiembrie, cu participarea a peste 100 mii de cetăţeni, care au venit să sprijine ideea de integrare europeană, şi despre iniţiativa de semnare a Pactului Responsabilităţii Naţionale pentru o Moldovă Europeană, la care au subscris partidele din coaliţia de guvernare şi nu numai. „Indiferent de rivalităţi politice, indiferent de scoruri şi intenţii, integrarea europeană este şi va fi proiectul naţional al Republicii Moldova”, a declarat Vlad Filat.
Liderul PLDM s-a referit în discursul său şi la susţinerea pe care PPE o acordă constant PLDM şi implicit Republicii Moldova, în promovarea interesului naţional de integrare europeană. „Susţinerea partenerilor noştri europeni şi, în mod special, solidaritatea familiei creştin-democrate europene a contat şi va conta foarte mult pentru Republica Moldova în parcurgerea cu succes a perioadei pînă la semnarea în septembrie 2014 a Acordului de Asociere şi ulterior în implementarea acestui document deosebit de important pentru finalitatea procesului de integrare europeană. Vreau să vă asigur de angajamentul meu personal şi al PLDM pentru ca acest obiectiv să devină realitate”, a spus Vlad Filat.
La reuniune a luat cuvîntul şi prim-vicepreşedintele PLDM, Iurie Leancă. Premierul a mulţumit pentru suport partenerilor din PPE, fără de care procesul de apropiere a Republicii Moldova de UE ar fi fost mult mai dificil.
Reuniunea a fost prezidată de Jacek Saryusz-Wolski, vicepreşedintele PPE, preşedinte al Grupului PPE în Euronest şi membru al Parlamentului European.
La reuniune au mai participat: preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, preşedintele României, Traian Băsescu, preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, primul-ministru al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, premierul Suediei, Fredrik Reinfeldt ş.a.
Sursa: Moldpres












