VLAD BATRINCEA A ACUZAT DEPUTATII ACUM DE CINISM
Vicepreședintele Parlamentului din partea Partidului Socialiștilor Vlad Batrîncea a criticat dur partidele constituente ale blocului ACUM, care, deși erau la guvernare, nu au făcut nimic pentru a restitui miliardul furat și pentru a pedepsi persoanele responsabile, iar acum, fiind în opoziție, încearcă să blocheze inițiativa Președintelui de a reduce povara datoriei asupra cetățenilor.
„Cînd ați fost sinceri: anul trecut, cînd ați refuzat să abrogați proiectul de lege cu privire la restituirea miliardului de către cetățeni pentru că FMI este împotrivă sau acum?”, s-a adresat Vlad Batrîncea deputaților ACUM. El a menționat că spectacolele lor teatrale vor cîștiga cu siguranță multe like-uri pe rețelele de socializare, dar acestea nu vor soluționa problema.
Vicepreședintele a subliniat că Guvernul condus de Ion Chicu a fost primul dintre toate guvernele țării din ultimii ani care a avut grijă să reducă povara datoriei asupra cetățenilor moștenită în urma „furtului secolului”. Critica opoziției cu privire la acest proiect este cu adevărat cinică.
„Dar mai cinic este cînd unii dintre colegii noștri, care au făcut parte din guvernul care a pus povara furtului miliardului asupra bugetul de stat, astăzi întreabă: „ De ce așa și nu altfel?”. Toată lumea știe că aceasta este prima decizie și asta putem face astăzi din veniturile BNM pentru a simplifica viața cetățenilor”, a spus socialistul.
De asemenea, Vlad Batrîncea a menționat că în ultima perioadă, organele de drept au început să ia măsuri pentru a restitui banii furaţi, în timp ce așa-numitele „guverne proeuropene” nu au făcut nimic.
„Cetățenii trebuie să înțeleagă că astăzi Guvernul a găsit o soluție pentru a reduce datoriile pe termen lung. Vom putea direcționa banii economisiți în buget către programe sociale și de infrastructură, precum și către acele obiective de care sînt interesați cetățenii. Și astăzi putem spune cu încredere că organele de drept fac tot posibilul pentru a reîntoarce banii furați. Aceasta este o inițiativă bună și noi o vom susține”, a subliniat Vlad Batrîncea.
Cu inițiativa de a reduce povara bugetară a legii miliardului a venit Igor Dodon. Iar propunerea a fost susținută de Guvernul condus de Ion Chicu.