Exhibiționismul ucigaș-sinucigaș de la TV și de pe rețelele sociale

Autor: Mihai CONȚIU

E greu de imaginat că există o tragedie mai mare decît cea a părinților cărora le moare un copil! Una-i marea durere provocată de decesul părinților vîrstnici, alta-i durerea sfîșietoare lăsată părinților după moartea unui copil care nu a avut șansa să-și trăiască viitoarea viață! Pentru început, cu întreaga mea compasiune, mă voi referi la tragedia care a zguduit familia interpretului de muzică populară Igor Cuciuc, iar asta deoarece consider că este absolut necesar.

Pe Igor Cuciuc l-am întîlnit de două ori – odată în casa unor prieteni comuni, avînd prilejul unor conversații, iar altădată la o nuntă unde cînta. Mi-a creat impresia unui om foarte bun din fire, sociabil și talentat în vocația lui interpretativă. Nu l-am văzut decît în aceste două împrejurări deoarece eu audiez cu totul și cu totul alte genuri muzicale. Intuindu-i sensibilitățile, am putut doar bănui uriașa suferință prin care el și soția sa au trecut și o vor resimți multă vreme din clipa morții tragice a fiicei lor de doar 17 ani, care înțeleg că moștenea și talentul tatălui ei.

Insist cu precizarea că aceste rînduri le scriu din compasiune și prietenie față de Igor, dar și pentru ca el să înțeleagă capcanele în care, aproape inevitabil, a picat fără să știe. Copleșit de uriașa durere, blîndul artist Cuciuc nu a avut cum să înțeleagă, în acele clipe, cum televiziunile i-au exploatat tragedia cu un cinism și o lipsă de compasiune care au depășit cu mult granițele extreme ale profesării autentice a jurnalismului. Familia Cuciuc, rudele și cei apropiați au suferit autentic, televiziunile, însă, nu simțeau nimic, ci aveau o nevoie disperată de durerea lor, ca s-o imprime pe ecrane de dragul audienței, a unui ”senzațional grotesc”, la urma urmei.

În acele momente, televiziunile agresive moldovenești ne-au demonstrat, iarăși, că au nevoie de sînge, moarte, accidente cumplite, violuri și alte nenorociri pentru audiență și bani. Filmînd-o pe biata copilă și în sicriu, cameramanii și reporterii dădeau impresia că o ucid și ei. Astfel, acești ”jurnaliști morbizi” și-au asigurat ”rețeta succesului mediatic” prin vîrsta fragedă la care a decedat biata copilă, dar și prin popularitatea lui Igor Cuciuc.

La rîndu-i, personal, Igor a căzut în capcanele întinse de către ”jurnaliștii morbizi” în toate momentele în care, instinctiv, le-a răspuns întrebărilor și și-a exteriorizat tragedia. Teribila durere doar el o simțea, nu și jurnaliștii care-l abordau. O astfel de dramă teribilă, în acele momente, este greu de exprimat, aproape imposibil. Cît de stupid poate fi un ”jurnalist morbid” care îl poate întreba pe un părinte aflat într-un astfel de moment ”ce simte în acele clipe”!?!

Ca o consecință a transformării unei astfel de tragedii într-un spectacol mediatic morbid și senzațional de către televiziuni, aflăm că, în ziua de 18 Noiembrie, un alt adolescent din Chișinău, în vîrstă tot de 17 ani, s-a sinucis. Din comunicate date publicității, aflăm că adolescentul trăia o dezamăgire în dragoste. Acest tînăr, văzînd la televiziuni și în mediul online înmormîntarea fiicei lui Cuciuc, a fost sedus de drama fetei, de frumusețea ei, de grandoarea înmormîntării și mulțimea îndurerată de oameni încît, în aceeași seară, s-a sinucis. Sinuciderea a fost confirmată, pentru Știri.md, de către ofițerul de presă al Capitalei, care a declarat că Poliția din sectorul Botanica a instrumentat un astfel de caz, pe data de 18 Noiembrie, fiind vorba despre un minor în vîrstă de 17 ani care s-a sinucis.

Problema gravă care se pune nu îl vizează pe Cuciuc, care a căzut din instinct de artist în capcanele jurnaliștilor, dată fiindu-i popularitatea și deprinderea de a răspunde instantaneu apelurilor presei, ci se referă la televiziunile morbide și obscene care nu mai au limite atunci cînd este vorba despre obținerea de audiențe cu orice preț uman. În astfel de situații, ar trebui să existe restricții și sancțiuni dure, dar cine le poate impune, dacă nu cei care le acordă licență? Înțelegi bine, Igor Cuciuc, ce spun?

O altă chestiune pe care o iau în discuție este obiceiul mediatic cronic prin care cei mai mulți dintre părinți postează pe rețelele de socializare filmulețe și poze cu copiii lor abia născuți și în diferite cicluri ale dezvoltării lor, pe toată perioada cît sunt minori. O fac din dorința inconștientă de a atrage cît mai multe aprecieri. Sunt extrem de numeroase situațiile tîmpe în care o mamă sau un tată postează poza copilului lor de 3, 4, 5 ani etc., alături de care îi scriu ”La Mulți Ani!” și cît de mult îl iubesc, de parcă acel copil știe să citească și are și pagină pe Facebook!

Acești părinți inconștienți refuză să înțeleagă că nu trebuie cu nici un chip să posteze poze cu copiii lor într-un astfel de spațiu. Aici avem de-a face cu o iresponsabilă exhibare a unui copil care nu se poate apăra și este inconștient de situațiile în care îl expun părinții. În mod repetat, experții criminaliști oferă statistici și atenționează că există extrem de numeroși ticăloși pedofili prădători și criminali care vînează efectiv astfel de postări pe rețelele sociale, dar acești părinți ignoră orice pericol de dragul unor aprecieri colective stupide.

Mediatizarea marilor tragedii și a bebelușilor, precum și exhibiționismul ucigaș-sinucigaș de la Tv și de pe rețelele sociale sunt cele mai primejdioase fenomene al contemporaneității! Sunt sigur că am dreptate! Voi nu?