VINURILE MOLDOVENESTI AU FOST PREZENTATE LA EXPOZITIA SPECIALIZATA PROWEIN 2015

27 de producători moldoveni de vinuri şi divinuri au participat  în premieră în perioada 15-17 martie curent la una dintre cele mai importante expoziţii de vinuri din UE, „ProWein”, care a avut loc la Dusseldorf, Germania.

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula, a menţionat pe 19 martie în cadrul unei conferinţe de presă că datorită suportului programului USAID CEED II, Republica Moldova a putut să organizeze în premieră prezenţa vinurilor moldoveneşti la un asemenea eveniment.

Directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), Dumitru Munteanu, a adăugat că producătorii moldoveni prezenţi la expoziţie au stabilit contacte cu importatori din întreaga lume.

La rîndul său, Diana Lazăr, vicedirector de proiect USAID CEED II, a declarat că “prezenţa vinurilor moldoveneşti la expoziţie a fost una vizibilă şi a demonstrat că R. Moldova poate fi un partener comercial de încredere”.

Expoziţia specializată „ProWein” a reunit anul acesta peste 5000 de expozanţi din 50 de ţări ale lumii. Producătorii moldoveni şi-au expus băuturile la un stand comun cu o suprafaţă de 150 metri pătraţi, sub egida brandului vinicol de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

În anul 2014, Republica Moldova a exportat peste 140 de milioane de litri de vin, dintre care jumătate pe piaţa Uniunii Europene.

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:46
01.05.26 - 11:40
02.05.26 - 02:01
03.05.26 - 12:42
07.05.26 - 00:02
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
04.05.26 - 21:28
03.05.26 - 12:45
05.05.26 - 11:49
03.05.26 - 12:44
04.05.26 - 17:27