Viktor Orban solicita ridicarea sanctiunilor europene impuse Belarusului

Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vizită în Belarus, a solicitat, Vineri, ridicarea sancţiunilor europene impuse acestei ţări conduse, din 1994, de Preşedintele autoritar Aleksandr Lukaşenko, transmite AFP, scrie agerpres. ”Parteneriatul nu se poate construi cu sancţiuni. Iată de ce este timpul ca Uniunea Europeană să ridice sancţiunile existente faţă de Belarus”, a afirmat Orban.

Şeful Executivului ungar a cerut, odată ce va fi încheiată criza legată de pandemia de COVID-19, instaurarea unei ”noi etape în cooperarea între UE şi Uniunea eurasiatică”, o alianţă a majorităţii fostelor republici sovietice condusă de Moscova şi din care face parte şi Belarusul. În opinia lui Orban, o astfel de cooperare ar fi un ”eveniment cheie pentru regiunea” europeană.

Introduse pentru prima dată în 2004, sancţiunile faţă de Belarus includ un embargou asupra vînzărilor de arme şi echipamente ce pot servi la reprimarea manifestaţiilor şi o listă neagră a înalţilor demnitari belaruşi. Măsurile au fost prelungite pînă în Februarie 2021.

Premierul ungar este acuzat că a profitat de criza cauzată de COVID-19 pentru a-şi consolida puterea prin adoptarea unei legislaţii de urgenţă considerate ”dictatoriale” de către opozanţii săi. Ungaria face obiectul unei proceduri pentru încălcarea valorilor Uniunii Europene, ceea ce teoretic se poate finaliza cu sancţiuni.