Viktor Orban: "Americanii vor ieşi din acest război. Europa nu poate finanţa de una singură acest război”

În timpul Președinţiei lui Donald Trump, Statele Unite vor ieşi din războiul din Ucraina, pentru că liderul republican "urăşte războiul", iar Europa nu poate finanţa de una singură acest război, a declarat, Vineri, premierul ungar Viktor Orban, la postul naţional de radio Kossuth, înaintea unui summit informat al liderilor Uniunii Europene, care se desfăşoară la Budapesta, transmit Reuters, EFE şi MTI.

"Victoria din SUA este... o victorie atît de mare încît este vizibilă nu numai de pe Lună, ci şi de pe Marte", a apreciat premierul ungar.

Orban a remarcat că este evident că preşedintele ales al SUA, Donald Trump, "caută mai degrabă pacea decît războiul, politicile antiimigraţie decît migraţia şi protecţia familiei, mai degrabă decît chestiunile privind egalitatea de gen".

Politicile lui Trump "vor aduce o schimbare în lume, iar noi, europenii, va trebui să reacţionăm'', a adăugat el.

"Americanii vor ieşi din acest război, mai întîi şi mai întîi, ei nu vor încuraja războiul. Europa nu poate finanţa de una singură acest război. Unii încă doresc să continue să trimită cantităţi uriaşe de bani în acest război pierdut, dar numărul acelora care rămîn tăcuţi şi al acelora care spun, cu prudenţă, că ar trebui să ne adaptăm la noua situaţie este în creştere", a declarat premierul ungar.

"Faptul că preşedintele ales al Statelor Unite vrea pace în loc de război, asta îşi va lăsa amprenta asupra lumii. Pe front este evident că aceasta este o înfrîngere militară. Americanii vor ieşi din război'', a spus Orban, în declaraţiile sale obişnuite de Vineri, la radioul public Kossuth.

Orban a recunoscut totuşi că "ucrainenii au luptat eroic în ultimii doi ani şi ceva".

Orban, un aliat al lui Trump, a declarat că, dacă Trump ar fi cîştigat alegerile prezidenţiale din SUA din 2020, "nu ar fi fost război" în Ucraina, întrucît ar fi ajuns deja la acordurile necesare între părţi.

SUA nu vor mai încuraja războiul, a declarat premierul ungar, spunînd că "Trump nu începe războaie. Urăşte războiul, este un om de afaceri".

”Victoria uriaşă a lui Trump la alegerile prezidenţiale din SUA din 5 Noiembrie înseamnă că s-a terminat cu asta”, a spus Orban, referindu-se la "finanţarea războiului".
"Oamenii au în faţă posibilităţi enorme, vor avea mai multe oportunităţi decît în ultimii doi ani, cînd războiul ne-a tras în jos. Am înţeles ce ne va aduce viitorul şi cred că am făcut planuri bune pe care le vom pune în aplicare în 2025", a declarat Orban.
Vorbind despre competitivitatea Uniunii Europene, Orban a apreciat că analiza făcută de fostul şef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, privind competitivitatea a fost "mai dură" chiar decît atitudinea premierului ungar asupra chestiunii. ''Deşi necesar, în prezent este imposibil să se dea un răspuns european comun la provocarea competitivităţii'', a spus Orban. ''Europa nu este pregătită, nici politic, nici mental, să ia deciziile de care ar fi nevoie în prezent'', a continuat el.

Rădăcina problemei este că companiile europene plătesc în prezent de patru ori mai mult decît plătesc companiile americane pentru gaz şi de trei ori preţul pentru electricitate, a declarat Orban, care a adăugat că un astfel de dezavantaj de competitivitate nu poate fi compensat de nici o măsură.

"Cea mai mare problemă a Europei este aceea că cei care ar trebui consultaţi sunt ignoraţi'', consideră premierul ungar.

"Dacă nu mergi la Moscova, Kiev sau Beijing, dacă îl critici şi-l dispreţuieşti pe Donald Trump mai degrabă decît să-l tratezi ca pe viitorul preşedinte al SUA, cum poţi face planuri pentru viitor?", a întrebat Orban.

Referindu-se la vizitele pe care le-a făcut acum cîteva luni la Kiev şi Moscova şi la discuţiile cu preşedinţii Chinei şi Turciei, precum şi cu preşedintele american în exerciţiu şi cu Trump, pe atunci candidat la Preşedinţie, Orban a declarat că a scris un raport adresat colegilor săi europeni.

"Acum, situaţia este exact cum am prevăzut-o. Nici un lider nu ar trebui să spună că este surprins sau că se aştepta la altceva, ca rezultat al misiunii de pace ungare", a declarat Orban, adăugînd că acest lucru s-a întîmplat "nu pentru că putem prevedea viitorul sau pentru că suntem buni la ghicit numerele de la loterie, ci pentru că, dacă comunici, vei înţelege ce ar putea urma mai departe".

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31