VASILI CHIRTOCA A ANUNTAT CU CE SE VA OCUPA MAI DEPARTE

Candidatul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Vasili Chirtoca va activa în calitate de consilier municipal. Despre asta a anunţat Vasili Chirtoca în cadrul unei conferinţe de presă.
„Eu rămîn să muncesc în CMC. Noi vom promova programul nostru. Am început să elaborăm documente pe care le vom prezenta Consiliului. Am o echipă care poate să lucreze în favoarea municipiului. Poate nu voi fi prezent atît de des la şedinţele CMC, dar fracţiunea noastră va avea un cuvînt de spus. PCRM va colabora doar cu cei care vor munci în beneficiului municipiului”, a declarat Chirtoca.
Totodată, acesta a explicat de ce a obţinut doar 4% din voturile chişinăuienilor.
„Politicienii ne-au divizat în două părţi. O lună a fost prea puţin pentru ca oamenii să înţeleagă programul nostru. Cei 12 mii de oameni care m-au votat sînt cei care citesc atent programul, oameni care înţeleg că oraşul degradează şi înţeleg că alt candidat care ar schimba situaţia pur si simplu nu există. Nu sînt o persoană bine cunoscută de publicul larg. Noi ne ocupăm cu gospodăria, nu cu populismul. Noi ne ocupăm de fapte concrete. Am mizat la 8-10%, dar eu sînt mulţumit de rezultat”, a conchis Vasili Chirtoca.
Precizăm că, Partidul Comuniştilor a obţinut 3 mandate în Consiliul Municipal Chişinău, în urma alegerilor locale generale din 14 iunie 2015.
Adrian PLATON (Curentul.md)












