Varianta britanica de coronavirus nu provoaca forme mai grave de COVID

Două studii publicate Marţi susţin că varianta „britanică” de coronavirus, descoperită prima dată în Kent, şi în prezent dominantă în Marea Britanie, nu provoacă forme mai grave de COVID-19, spre deosebire de concluziile cercetărilor anterioare, însă confirmă faptul că este mult mai contagioasă decît tulpinile anterioare, relatează AFP şi dpa. Autorii primului studiu, publicat în The Lancet Infectious Diseases, au analizat datele a 341 de pacienţi cu COVID-19 spitalizaţi la Londra între 9 Noiembrie şi 20 Decembrie, odată cu apariţia variantei 501Y.V1, în prezent dominantă în mare parte din Europa.
58% dintre ei au fost infectaţi cu această variantă, cunoscută sub numele de B.1.1.7, şi 42% cu alte tulpini.
36% dintre pacienţii din primul grup s-au îmbolnăvit grav sau au murit, comparativ cu 38% din al doilea grup, sugerînd că B.1.1.7 nu este asociată cu o severitate mai mare a bolii.
Cu toate acestea, cercetătorii au arătat că probele provenite de la pacienţii infectaţi cu varianta britanică conţineau în medie o cantitate mai mare de virus, indicînd o transmisibilitate mai ridicată.
Al doilea studiu, publicat în The Lancet Public Health, a analizat datele a circa 37.000 de utilizatori ai unei aplicaţii mobile concepute în Marea Britanie pentru a raporta simptomele de COVID-19, care au fost diagnosticaţi pozitiv în perioada 28 Septembrie – 27 Decembrie.
Plecînd de la numărul de persoane care au raportat simptome săptămînal într-o anumită zonă, studiul a concluzionat că varianta „britanică” a avut o rată de reproducere de 1,35 ori mai mare, adică fiecare pacient contaminat a infectat în medie cu 35% mai multe persoane decît în cazul tulpinilor anterioare de coronavirus.
Cu toate acestea, varianta B.1.1.7 nu a provocat simptome mai grave sau o probabilitate mai mare de a avea simptome pe termen lung („Covid long”).
Într-un comentariu la primul studiu, trei cercetători de la Centrul Naţional pentru Boli Infecţioase (NCID) din Singapore subliniază că descoperirile acestuia contrastează cu trei studii anterioare, care asociază varianta „britanică” cu o probabilitate mai mare de deces şi forme severe de COVID-19.
Potrivit acestora, studiul publicat în The Lancet are avantajul de a fi utilizat secvenţierea completă a virusului în analizele sale, însă concluzia sa „liniştitoare” trebuie „confirmată de studii mai ample”.
„Acest studiu se concentrează pe rezultatele clinice ale unui grup de persoane deja spitalizate cu COVID-19”, observă epidemiologul Nicholas Davies, citat de Science Media Centre din Marea Britanie.
„Nu contrazice elementele deja adunate de studii anterioare”, care tind să arate că „infecţia cu B.1.1.7 este asociată la nivel global cu un risc mai mare de mortalitate, spitalizare şi internare de urgenţă în rîndul tuturor persoanelor testate pozitiv pentru SARS-CoV-2”, a adăugat el.












