VA FI CREATĂ AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ASIGURARE A CALITĂŢII

În Republica Moldova va fi creată Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii. Un proiect de lege în acest sens, care prevede modificarea şi completarea Legii învăţămîntului, a fost aprobat, pe 26 iunie, de Guvern.

Maia Sandu, ministru al Educaţiei, a declarat după şedinţa Guvernului că Agenţia va acredita instituţiile de învăţămînt superior şi va evalua programele de studii ale acestora, inclusiv programele de doctorat. Instituţia va avea aceleaşi sarcini şi în cazul instituţiilor din învăţămîntul profesional şi mediu de specialitate. Potrivit ministrului, în prezent, o instituţie cu atribuţii similare nu există în Republica Moldova. „O agenţie similară a existat în trecut, ea a fost lichidată acum cinci ani şi de atunci nici o instituţie nu face evaluarea şi acreditarea programelor. Doar Ministerul Educaţiei face avizarea programelor, lucru care nu este suficient şi nu este conform practicilor internaţionale”, a spus Maia Sandu. Agenţia va fi independentă şi va avea un Consiliu de conducere alcătuit din 15 membri. Taxele de acreditare a instituţiilor de învăţămînt vor fi determinate ulterior.

În prezent, în Republica Moldova funcţionează Agenţia de Asigurare a Calităţii, care însă asigură realizarea politicii statutului privind evaluarea externă a sistemului de învăţămînt secundar general. Maia Sandu a specificat că Ministerul Educaţiei ar putea propune redenumirea acesteia.

Moldpres

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40