Ursula von der Leyen nu isi face prea mari sperante in legatura cu summitul pentru relansare post-pandemie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu-şi face prea mari speranţe că summitul special extraordinar de luna viitoare va aduce un compromis asupra planului de relansare post-pandemie, informează dpa, scrie agerpres. „Vom vedea dacă vom putea ajunge la un acord din prima încercare”, a declarat ea Sîmbătă pentru cotidianul Handelsblatt, adăugînd că ar putea fi necesar un al doilea summit asupra programului de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro, pentru ca liderii UE să ajungă la un compromis în negocieri.
Liderii din Uniunea Europeană se vor reuni fizic într-un summit extraordinar la 17-18 Iulie, în încercarea de a ajunge la un acord asupra planului comun masiv de relansare a economiei europene.
Un summit virtual care a avut loc săptămîna trecută a evidenţiat divergenţele între liderii care îşi doresc totuşi o adoptare, pînă la sfîrşitul lunii Iulie, a acestui plan de relansare fără precedent, în valoare de 750 de miliarde de euro.
Această propunere a Comisiei Europene este sprijinită prin bugetul pe termen lung al Uniunii Europene (2021-2027), în valoare de 1.100 de miliarde de euro.
Suma de 750 de miliarde de euro, un amestec de subvenţii (nerambursabile) şi de împrumuturi, ar fi pentru prima dată împrumutată în numele UE de pe pieţe, spărgînd astfel tabuul datoriei comune.
Pentru a ajunge la un compromis, va trebui în special să fie depăşite reticenţele Olandei, Austriei, Suediei şi Danemarcei, extrem de rezervate în privinţa acestui plan de care vor beneficia în primul rînd ţările din Sud, cele mai afectate de pandemie.
Cele 27 de state membre sunt divizate asupra parametrilor – suma globală, criteriile de atribuţie (în special rata şomajului), repartiţia între împrumuturi şi subvenţii –, iar un acord ar trebui să facă obiectul unor lungi negocieri.












