Unu, doi, trei si… start la concursul ”cine face mai multi copii in 10 ani”

La 31 Octombrie 1926, chiar în seara de Halloween, Charles Vance Millar, un cunoscut și bogat avocat canadian ajuns la vîrsta de 73 de ani, a murit. Ziua în care Millar a decedat a fost, cumva, în ton cu modul în care avocatul își trăise viața. Lui Millar îi plăcuse mereu să facă glume, iar de-a lungul anilor obișnuise să îi pună pe oameni la încercare prin diverse farse, în special legate de bani. Dar aceste glume au fost doar o încălzire pentru cea mai mare farsă a vieții sale. Cea mai mare glumă i-a reușit lui Millar după moarte, prin testamentul pe care l-a lăsat în urmă: un vast experiment social, o cursă a nașterilor care a rămas în istorie drept Competiția Berzelor.
Millar s-a ținut de glume și după moarte
În 1926, după o carieră bogată ca avocat, proprietar de club de curse de cai și președinte al unei fabrici de bere, Millar a murit brusc, la biroul său, în timpul unei ședințe cu cîțiva asociați. Avea 73 de ani, era necăsătorit și nu avea copii. Avea, în schimb, o avere consistentă, pe care decisese deja, prin testament, să o împartă în mod neobișnuit.
La momentul morții, avocatul avea în conturi aproximativ 10 milioane de dolari (la cursul de astăzi), precum și mai multe proprietăți. În prima parte a testamentului, avocatul a decis să lase o mică parte din bani mai multor oameni pe care îi cunoștea. Bineînțeles, în stilul caracteristic unui mare farsor. Unor bărbați ce se urau reciproc, le-a lăsat moștenire o casă de vacanță în Jamaica, sub condiția ca toți să își petreacă vacanțele acolo împreună. Mai multor preoți din Toronto le-a lăsat acțiuni la fabrica de bere, iar celor care cereau interzicerea curselor de cai le-a lăsat acțiuni la clubul de curse de cai. Toate aceste valori se ridicau la aproximativ un milion de dolari în banii de astăzi.
Articolul 10: Competiția Berzelor
Dar acestea au fost doar un preludiu pentru marele final. Articolul 10 al testamentului lui Millar conținea o provocare care urma să schimbe viețile a zeci de familii din Toronto. În testament, avocatul a promis restul averii sale (aproximativ 9 milioane de dolari) femeii din Toronto care avea să reușească să aducă pe lume cei mai mulți copii – înregistrați corespunzător la starea civilă – într-o perioadă de 10 ani. În cazul în care ar fi existat egalitate, banii urmau să fie împărțiți în mod egal între toate cîștigătoarele.
La început, mass-media au catalogat testamentul lui Millar drept „document ciudat”. Nimănui nu-i venea să creadă gestul făcut de avocat.
Bătălia juridică
Millar își redactase testamentul în așa fel încît să reziste în cazul în care era atacat în instanță. Cu toate acestea, au existat numeroase contestații împotriva documentului. În cei 10 ani care au urmat morții lui Miller, actul a făcut obiectul mai multor procese. Unii acuzau faptul că testamentul încălca politicile publice. Cotidianul The Globe a scris că prevederile sale încurajau nașterea copiilor fără a ține cont de șansele acestora la viață sau la bunăstare.
Rude îndepărtate ale lui Millar au apărut brusc și au încercat să pună mîna pe averea avocatului, însă fără succes. Între timp, autoritățile provinciei Ontario au încercat să redirecționeze banii către bugetul de stat. În cele din urmă, cazul a ajuns la Curtea Supremă a Canadei, iar clauza privind Competiția Berzelor a fost declarată valabilă.
Concursul a făcut senzație în mass-media
Ziarele din întreaga țară au început să urmărească subiectul și au botezat concursul Competiția Berzelor. Neobișnuita cursă a generat un interes tot mai mare din partea publicului, iar ziarul Toronto Daily Star a numit un reporter special, a cărui misiune era să urmărească femeile însărcinate din oraș pentru a obține interviuri în exclusivitate. În curînd, întreaga țară a început să urmărească bizara competiție cu sufletul la gură. Tot mai multe mame au început să își revendice locul printre pretendentele la marele premiu.
Cînd a murit, Millar nu a prevăzut marea criză economică ce urma să lovească America de Nord în anii ’30, transformînd banii pe care îi promisese într-o speranță pentru familiile numeroase care luptau pentru supraviețuire.
De la început, în Competiția Berzelor s-au înscris 11 familii, iar alte cîteva au intrat în competiție pe ultima sută de metri. Pe măsură ce se apropia termenul, numărul știrilor din mass-media a explodat.
Patru femei au fost declarate cîștigătoare
La 31 Octombrie 1936, la ora 16:30, exact la 10 ani de la moartea lui Millar, concursul a luat sfîrșit. Unele femei au încercat să trișeze, menționînd nașteri care nu fuseseră înregistrate oficial sau copii rezultați din adulter. Pe măsură ce tensiunea creștea, au apărut și alte întrebări: contau copiii născuți morți? Dar copiii născuți din mame necăsătorite? Se calificau și cei care locuiau în apropierea orașului Toronto?
În final, s-a decis ca banii să fie împărțiți în mod egal între patru femei, care dăduseră naștere la cîte nouă copii în termenul de 10 ani. Fiecare femeie a obținut 110.000 de dolari (aproximativ 2 milioane de dolari, la valoarea de astăzi).
Alte două femei, care născuseră copii nelegitimi, au primit cîte 12.500 de dolari pentru a renunța la recursurile pe care urmau să le formuleze. Această sumă le-a fost suficientă mamelor să cumpere case noi și să plătească pentru educația copiilor lor.
Deși s-a terminat cu bine pentru cîteva familii, concursul lui Miller a făcut și victime colaterale. În goana după bani, familiile intrate în competiție, dar care nu au reușit să cîștige, s-au ales cu mai multe guri de hrănit și cu o viață mult mai grea.












