Aşa cum am promis, continuăm să vă informăm cu privire la „ce înseamnă UE”. În articolul de azi vom aborda subiectul mecanismelor de funcţionare a Uniunii Europene, cu referiri la principalele instituţii. O incursiune în procesul decizional al UE este utilă pentru că explică modul în care acţionează organizaţia în diverse domenii de competenţă, din ce motive şi cu ce rezultate.

Uniunea Europeană este o construcţie singulară în lume şi deşi a fost comparată de mulţi cu un stat federal precum SUA sau cu o organizaţie interguvernamentală precum ONU, se diferenţiază de acestea prin mai multe aspecte. UE nu are nici o legătură cu SUA, pentru că, spre deosebire de statele din componenţa SUA, dependente de centrul de putere de la Washington, statele membre ale UE rămîn naţiuni suverane şi independente.

De asemenea, nu se aseamănă cu ONU, deoarece ţările membre ale UE pun în comun o parte a suveranităţii lor şi obţin astfel o mai mare putere şi influenţă colectivă decît în cazul în care ar acţiona în mod individual.

Este necesară aici o paranteză pentru a spune că ideea vehiculată potrivit căreia „aderarea la UE va duce la lichidarea statalităţii Republicii Moldova” este una falsă, un mit care, în afară de faptul că nu are corespondent în realitate, este posibil să fie folosit ca parte a propagandei menită să blocheze parcursul european al ţării noastre. Republica Moldova, ca şi celelalte state deja membre ale UE, îşi menţine statalitatea, iar interesele noastre, ale cetăţenilor, sînt reprezentate la nivelul instituţiilor europene de oameni aleşi de noi.

Aşadar, statele membre UE ramîn independente, deciziile adoptate la Bruxelles reprezentînd doar voinţa acestora şi doar interesele cetăţenilor europeni. În urma intrării în vigoare, la 1 Decembrie 2009, a Tratatului de la Lisabona, noua „Constituţie” europeană a sporit rolul Parlamentelor naţionale în afacerile comunitare. Astfel, Parlamentele naţionale ale statelor membre sînt recunoscute ca

facînd parte din structura democratică a Uniunii Europene. În acest sens, sînt introduse prevederi speciale menite să ajute legislativele naţionale să se implice mai îndeaproape în activitatea Uniunii.

Parlamentele naţionale pot acţiona în calitate de „gardieni” ai principiului de subsidiaritate, principiu destinat să garanteze faptul că deciziile sînt luate cît mai aproape de cetăţeni şi că se verifică constant dacă acţiunea întreprinsă la nivel comunitar este justificată, avînd în vedere posibilităţile disponibile la nivel naţional, regional sau local. Parlamentele naţionale au posibilitatea de a influenţa deciziile în faza iniţială a elaborării unei propuneri, înainte ca aceasta să fie analizată în detaliu de Parlamentul European şi de Consiliul de Miniştri.

UE beneficiază de un cadru instituţional unic în lume în care:

• Priorităţile generale sînt stabilite de Consiliul European sau Consiliul de Miniştri, care reuneşte liderii naţionali şi europeni (a nu se confunda cu Consiliul Europei, instituţie care nu aparţine de UE şi din care Republica Moldova face parte încă din 1995) – instituţia reprezintă guvernele celor 28 de state membre;

• Deputaţii europeni, aleşi prin vot direct, reprezintă interesele cetăţenilor în cadrul Parlamentului European;

• Interesele Uniunii în ansamblu sînt promovate de Comisia Europeană, ai cărei membri sînt desemnaţi de guvernele naţionale;

• Guvernele promovează interesele statelor membre în cadrul Consiliului Uniunii Europene. Pe lîngă instituţiile menţionate, un rol important în ansamblul mecanismelor de funcţionare a UE este alocat Curţii de Justiţie, care garantează respectarea legislaţiei europene, precum şi Curţii de Conturi, care controlează modul de finanţare a activităţii Uniunii.

Aşadar, măsurile luate la nivelul unor instituţii comune precum Parlamentul European, ai cărui membri sînt aleşi de cetăţenii UE, au la bază propunerile prezentate de Comisia Europeană, care reprezintă interesele UE în ansamblu şi, deci, ale cetăţenilor europeni.

• Procedura standard de luare a deciziilor la nivelul UE este cunoscută sub numele de „codecizie”. Aceasta înseamnă că Parlamentul European (instituţia care îi reprezintă pe cetăţenii europeni şi ai cărei membri sînt aleşi prin vot direct) trebuie să aprobe/modifice/respingă împreună cu Consiliul de Miniştri, actele legislative emise de Comisie.

În articolul viitor, vom continua precizările cu privire la modul de funcţionare a Uniunii Europene.