În imagine: Robert Schuman

Avînd în vedere modul deformat în care unii cetăţeni ai Republicii Moldova înţeleg Uniunea Europeana, în mare parte din cauza lipsei de informaţii puse la dispoziţie de mass-media, dar şi de instituţiile statutului, o prezentare a acesteia s-a impus ca necesară. În acest sens, demersul pe care îl propunem reprezintă o reparaţie a erorilor grave care au fost vehiculate în presă cu privire la UE şi care, în unele cazuri, au dus la o percepţie greşită a valorilor care stau la baza acestui parteneriat.

Pornind de la premisa că un cetăţean informat este un cetăţean puternic, dorim să aducem în atenţia opiniei publice date relevante cu privire la istoria UE, a instituţiilor şi a legislaţiei europene. De asemenea, ne-am propus să demontăm o serie de „mituri” cu privire la UE, care intenţionat sau nu, au fost împărtăşite de presă. Avem speranţa că acest proces nu va fi privit ca unul didactic, ci exclusiv ca unul de informare, de care fiecare dintre noi avem nevoie la un moment dat. Menţionăm că, pentru realizarea documentarii, de mare ajutor ne-a fost site-ul europa.eu.

În articolul de astăzi, vom face o scurtă prezentare a celor mai importante momente din istoria Uniunii Europene. Creată în perioada următoare celui de-Al Doilea Război Mondial, ca o comunitate strict economică, aceasta a devenit, treptat, o entitate cu activităţi în diverse domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, la respectarea statului de drept şi la politici pentru protejarea mediului înconjurător.

Context istoric – pentru o Europa paşnică

Apariţia Uniunii Europene este strîns legată de ce-a dea doua conflagraţie mondială şi a avut la bază dorinţa oamenilor de a elimina orice posibilitate de revenire a formelor extreme de naţionalism la care au fost martori şi care au condus la ororile conflictului din perioada 1939–1945, cu masacrele şi distrugerile care au devastat Europa acelor zile.

Primele etape – Consiliul Europei şi Comunitatea Europeana a Cărbunelui şi Oţelului

După terminarea războiului, popoarele din Vestul Europei au creat în anul 1949, Consiliul Europei, considerat a fi primul pas către cooperare. În scurt timp, la 9 Mai 1950, ministrul francez de Externe, Robert Schuman, a expus un plan referitor la o cooperare aprofundata. În cinstea acestui demers, ziua de 9 Mai este sărbătorită ca fiind „Ziua Europei”. Pornind de la planul prezentat de Robert Schuman, la 18 Aprilie 1951, şase ţări au semnat un tratat prin care s-a urmărit plasarea producţiei şi comercializării de cărbune şi oţel sub o autoritate comună. În acest fel, nici una dintre ele nu îşi mai putea fabrica arme pentru a se întoarce împotriva celeilalte. Cele şase state sînt Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg.

Un pas înainte – Comunitatea Economica Europeana

La 25 Martie 1957, bazîndu-se pe succesul Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, cele şase state şi-au extins cooperarea la alte sectoare economice. Astfel, a fost semnat Tratatul de la Roma prin care a fost creata Comunitatea Economica Europeana sau „piaţa comună”, avînd drept scop asigurarea a trei dintre cele patru libertăţi fundamentale care ghidează şi în prezent Uniunea: libertatea de circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor între statele membre.

În această etapă, la 30 Iulie 1962, Comunitatea Economică Europeană a introdus „politica agricolă comună”, prin intermediul căreia statele membre puteau exercita un control comun asupra producţiei de alimente. Astfel, toţi agricultorii au fost plătiţi la fel pentru produsele lor. Comunitatea producea suficiente alimente pentru acoperirea nevoilor, iar agricultorii erau mulţumiţi de cîştigurile obţinute.

La 1 Iulie 1968, cele şase state au decis să elimine taxele vamale la mărfurile pe care le importau reciproc şi, astfel, au fost create premisele necesare efectuării liberului schimb. Schimburile comerciale între cele şase state membre, precum şi cele între Comunitatea Economică Europeană şi restul lumii au înregistrat o creştere rapidă.

Primul val de extindere

La 1 Ianuarie 1973, au aderat la comunitatea formată Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii, numărul statelor membre ajungînd la noua. În urma războiului arabo-israelian din 1973, statele producătoare de petrol din Orientul Mijlociu au impus preţuri foarte mari şi au limitat exporturile la cîteva state europene, generînd probleme economice la nivelul întregii comunităţi europene. În semn de solidaritate, liderii europeni au creat Fondul European de Dezvoltare Regionala, menit să asigure transferul de resurse financiare de la regiunile bogate la cele sărace.

Următoarele două valuri de extindere

La 1 Ianuarie 1981, numărul statelor membre a ajuns la 10, o dată cu intrarea Greciei, iar la 1 Ianuarie 1986 au aderat Spania şi Portugalia, comunitatea ajungînd astfel la 12 membri. În acelaşi an, a fost semnat şi Actul Unic European care a marcat introducerea steagului cu cele 12 stele şi recunoaşterea oficială a numelui de „Comunitate Europeană”.

Tratatul de la Maastricht – Naşterea Uniunii Europene

La 7 Februarie 1992, a fost semnat Tratatul de la Maastricht, conform căruia fosta denumire de „Comunitate Europeană” a fost înlocuită cu cea de „Uniune Europeană”. Tratatul a constituit piatra de temelie a UE, stabilind reguli clare pentru viitoarea monedă unică a UE şi pentru politica externă şi de securitate, precum şi pentru o cooperare mai strînsă în domeniile justiţie şi afaceri interne.

Al patrulea val de extindere

La 1 Ianuarie 1995, Austria, Finlanda şi Suedia au aderat la UE. În anul 1990, o dată cu reunificarea Germaniei, fosta Republică Democrată Germania a devenit la rîndul ei, parte a UE.

Acordul Schengen

A intrat în vigoare la 26 Martie 1995 în şapte ţări: Belgia, Germania, Spania, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Portugalia. În baza acestuia, cetăţenii statelor în cauză au putut călători între aceste ţări fără să fie nevoiţi să prezinte paşaportul la graniţă.

Tratatul de la Amsterdam

A survenit conferinţei interguvernamentale deschise la Torino pe 29 Martie 1996 şi încheiată la Amsterdam, pe 17 iunie 1997, şi a cuprins dispoziţii care au vizat reformarea instituţiilor europene, creşterea rolului Uniunii Europene în lume şi consacrarea unui număr mare de resurse ocupării forţei de muncă şi drepturilor cetăţenilor.

Moneda Euro

Planurile UE pentru adoptarea monedei unice datează din anul 1970. Avînd drept scop menţinerea stabilităţii, statele membre au decis să elimine marjele de fluctuaţie între monedele naţionale, sens în care, în anul 1972, au creat un mecanism al ratei de schimb (MRS). La 1 Ianuarie 1999, moneda euro a fost introdusa în 11 ţări: Belgia, Germania, Spania, Franţa, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Irlanda, Italia, Austria şi Finlanda. În 2001, în nou creata Zonă Euro, a intrat şi Grecia, urmînd ca, la 1 Ianuarie 2002, moneda euro să înlocuiască în totalitate monedele naţionale din cele 12 state.

Ultimele valuri de extindere a UE

La 1 Mai 2004, opt state din Europa Centrala şi de Est – Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovenia şi Slovacia – au aderat la UE. Cipru şi Malta au devenit, de asemenea, membre ale Uniunii Europene.

La 1 Ianuarie 2007, încă două state din Europa de Est – România şi Bulgaria – au aderat la UE, urmînd ca, la 1 Ianuarie 2013, Croaţia să devină al 28-lea membru al UE.

Tratatul de la Lisabona

A intrat în vigoare la 1 Decembrie 2009, punînd la dispoziţia UE instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă, în mod eficient, provocărilor contemporane. (va urma)

Moldova Suverană