UN FORUM DEDICAT ZILEI MONDIALE A MEDIULUI A AVUT LOC LA CHISINAU

O conferinţă internaţională cu genericul „Mediul şi schimbarea climei: de la viziune la acţiune” a fost organizată astăzi la Chişinău cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, marcată în fiecare an pe 5 iunie.

În cadrul evenimentului au fost abordate un şir de subiecte menite să atragă atenţia asupra necesităţii protecţiei mediului înconjurător. „Prin acţiunile organizate în această zi vrem să atenţionăm asupra problemelor ecologice existente la nivel local, naţional, regional şi global. Trebuie să reamintim omenirii cît de grave pot deveni lucrurile, dacă nu se va manifesta grijă pentru patrimoniul natural”, a menţionat în deschiderea conferinţei ministrul Mediului, Sergiu Palihovici.

„Într-o lume în care dezvoltarea economică a ocupat un loc de frunte, sînt necesare eforturi susţinute pentru a asigura un mediu sănătos. Este necesar de respectat cele trei dimensiuni ale durabilităţii – economică, ecologică şi socială, iar pentru aceasta, dezvoltarea economică trebuie să meargă de mînă cu protecţia mediului. R. Moldova depune eforturi considerabile pentru a se alinia statelor europene, deci devine indispensabilă o abordare strategică integrată în protejarea ecosistemului global”, a relevat Palihovici.

Prezent la eveniment, Prim-ministrul Chiril Gaburici a subliniat că politica de mediu face parte din politica generală a statului. “Guvernul promovează o politică de mediu care nu poate fi abordată separat de cea economică, administrativ-financiară sau legislativă. Vom urmări iniţiativele comunitare în domeniul ecologic pentru a prelua exemple performante de protejare şi gestionare durabilă a mediului”, a specificat premierul.

Lucrările conferinţei s-au desfăşurat în cadrul a cinci ateliere tematice cu privire la schimbările climatice, eficienţa energetică, managementul deşeurilor, protecţia şi conservarea resurselor naturale, educaţia ecologică.

Ziua Mondială a Mediului a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a ONU cu ocazia Conferinţei „Ecologia umană” de la Stockholm. Sloganul anunţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu în acest an este: „Şapte miliarde de vise, o singură planetă. Să consumăm cu moderaţie”. Ziua Mondială a Mediului este marcată în peste 140 de ţări ale lumii.