Un demers al UE de sancţionare a coloniştilor israelieni a fost blocat de Ungaria şi Cehia

Ungaria şi Republica Cehă blochează un demers al Uniunii Europene vizînd impunerea de sancţiuni coloniştilor israelieni care atacă palestinieni în Cisiordania, au indicat, Vineri, diplomaţi citaţi de Reuters, potrivit Agerpres.

Reprezentanţi de la Budapesta şi Praga, aliaţi fermi ai Israelului, au subliniat clar, Joi, într-un comitet al UE, că, deocamdată, nu sunt pregătiţi să susţină o propunere în acest sens, au explicat patru diplomaţi sub acoperirea anonimatului.

Este posibilă găsirea unui compromis mai tîrziu, de exemplu după adoptarea de noi sancţiuni ale UE împotriva Hamas, mişcarea palestiniană islamistă responsabilă de atacul din 7 Octombrie 2023 asupra Israelului, care a declanşat actuala criză din Orientul Mijlociu, potrivit surselor.

Deşi atenţia internaţională se concentrează asupra atacului din 7 Octombrie şi a războiului lansat ulterior de Israel în Fîşia Gaza, oficiali europeni şi-au exprimat puternica preocupare faţă de intensificarea violenţelor împotriva palestinienilor din Cisiordania.
SUA şi Marea Britanie au formulat preocupări similare şi au impus deja sancţiuni unor colonişti pe care îi consideră responsabili de violenţe, iar în Decembrie şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a afirmat că va propune măsuri similare.

Sancţiunile UE necesită însă unanimitatea membrilor blocului, or încă nu s-a ajuns la un acord, unele state susţinînd ferm Israelul, iar altele înclinînd mai curînd către palestinieni.
Conform propunerilor aflate în discuţie, ar urma să fie sancţionate circa zece persoane sau organizaţii, au menţionat diplomaţii. Nu s-a precizat despre ce sancţiuni ar fi vorba, dar conform unor oficiali acestea ar include interzicerea deplasărilor în UE.
UE a impus deja sancţiuni Hamas după atacul din Octombrie şi altele sunt în pregătire, mai spun diplomaţii.

Miercuri, ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, a declarat, citat de agenţia MTI, că "evident nu este momentul" să fie sancţionaţi coloniştii israelieni, potrivit Budapestei atenţia UE trebuind să se concentreze asupra acordării de sprijin Israelului pentru a înfrînge Hamas şi a-i elibera pe ostatici.

În ceea ce-l priveşte, ministrul de Externe ceh, Jan Lipavsky, a afirmat că ţara sa nu blochează "în mod substanţial" sancţionarea coloniştilor care incită la violenţă, dar nu vrea asocierea lor cu măsuri împotriva Hamas.

"Un act de terorism nu este la acelaşi nivel cu acţiunile coloniştilor. Sunt lucruri care nu pot fi conectate", a argumentat ministrul ceh.

La rîndul său, Franţa, care susţine sancţionarea coloniştilor şi este de aşteptat să impună iminent interdicţii de intrare pentru două sau trei persoane, speră ca, odată adoptate aceste măsuri, partenerii europeni să fie mai dispuşi să meargă mai departe.

"Odată ce noi adoptăm sancţiunile, vom vedea cum reacţionează alţii", a indicat o sursă diplomatică franceză.

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
01.12.24 - 15:12
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 00:51
03.12.24 - 00:59
03.12.24 - 00:53
02.12.24 - 15:12
04.12.24 - 00:32
03.12.24 - 00:55
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:57
02.12.24 - 15:11
05.12.24 - 00:19