UN BLOC DIN SECTORUL BUIUCANI, IN CARANTINA

Această decizie a fost luată de celula de criză din sectorul Buiucani după ce mai mulți locatari au fost testați pozitiv cu COVID-19.

Următoarele două săptămîni locuitorii unui bloc din strada Alba Iulia vor fi obligați ca zilnic să informeze medicul de familie despre starea lor de sănătate, au declarat sîmbătă reprezentanții preturii Buiucani.

”La nivel de celulă de criză am luat decizia de a introduce regim de izolare pentru locuitorii blocului, situat pe strada Alba Iulia. Măsura a fost aprobată după ce mai mulți locatari au fost diagnosticați cu coronavorus”, au subliniat cei de la Pretură.

Pretorul sectorului Vadim Brînzaniuc a declarat că este primul caz de acest fel în sectorul Buiucani.

"Este primul caz de introducere a regimului de carantină într-un bloc de locuit în sectorul Buiucani. Este o măsură necesară pentru a preveni răspîndirea virusului", a declarat pretorul.

Următoarele două săptămîni locuitorii blocului vor fi obligați să informeze zilnic medicul de familie despre starea lor de sănătate. În condițiile regimului de carantină, din bloc vor avea dreptul să iasă doar un membru al unei familii și nu mai mult de jumătate de oră. În preajma blocului patrulează polițiștii.

Sursa: sputnik.md