Un agent rus a fost inculpat in SUA de frauda si spalare de bani

Un presupus agent rus, acuzat de implicare în tentative de interferenţă în alegerile americane din 2020, a fost inculpat, Miercuri, în Statele Unite, de fraudă şi spălare de bani, în legătură cu achiziţionarea unor apartamente de lux în California, scrie AFP, potrivit agerpres.

„Acest complice al Kremlinului a fost sancţionat pentru că a încercat să otrăvească democraţia, a arătat că era dispus şi capabil să exploateze sistemul bancar în scopurile sale ilicite”, a declarat procurorul federal din Brooklyn, Breon Peace.

Potrivit Justiției americane, Andrii Derkach şi-a ascuns identitatea atunci cînd a cumpărat în 2013, pentru 3,9 milioane de dolari, două apartamente în Beverly Hills, la periferia Los Angelesului.

El a mai fost sancţionat de Washington, în Septembrie 2020, pentru că a încercat să-l „discrediteze” pe Joe Biden, la acea dată candidat la Casa Albă, în cadrul „ingerinţelor străine pentru a submina alegerile prezidenţiale”.

Un membru bogat şi pro-rus al Parlamentului ucrainean, Andrii Derkach este considerat de Washington drept un „agent rus activ”.

Ajutat de soţia sa, Oksana Terekhova, el ar fi înfiinţat mai multe companii şi conturi fictive folosind nume false pentru a-şi ascunde identitatea atunci cînd cumpăra proprietăţi imobiliare, folosite de familia şi în special de fiica sa, care locuia într-unul dintre apartamente, potrivit rechizitoriului.

Departamentul de Justiţie a indicat că a confiscat cele două reşedinţe înainte de a emite sancţiuni împotriva lui Derkach în 2020, care prevedeau îngheţarea tuturor bunurilor sale din Statele Unite.

Andreii Derkach s-a întîlnit, la sfîrşitul lui 2019, cu Rudy Giuliani, avocatul personal al Preşedintelui Trump, în prima linie a unui efort de a dovedi presupuse acte de corupţie comise de Joe Biden şi fiul lui Hunter în legătură cu Ucraina.

Aceste afirmaţii au fost între timp larg dezminţite.

Legăturile strînse dintre Andreii Derkach şi Rusia sunt bine stabilite.

Tatăl său a fost directorul Serviciului de Securitate al Ucrainei, iar el a mers la centrul de instruire al Serviciului de Informaţii din Ministerul rus de Securitate înainte de a se alătura serviciului de securitate ucrainean.

În 2020, Trezoreria SUA a indicat că „el a fost un agent activ rus de mai bine de un deceniu”.

Andreii Derkach, 55 de ani, urmează să răspundă la şapte capete de acuzare pentru încălcare de sancţiuni, fraudă bancară şi spălare de bani, iar, dacă va fi găsit vinovat, riscă pînă la 30 de ani de închisoare.

Departamentul de Justiţie de la Washington a declarat că nu ştie unde se află Derkach.

În Iunie, el a fost acuzat de Guvernul de la Kiev că sprijină invadarea Ucrainei de către Rusia şi a fost emis un mandat de arestare pe numele său, reaminteşte AFP.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40