„UMANISMUL” LUI PUTIN

Dictatori sîngeroşi au fost, sînt şi vor fi. Preşedintele rus ca sentinţă pentru propriul popor

Autor: Kurt SOLOVIOV

La felul cum conduce Federaţia Rusă, Vladimir Putin posedă toate atributele unui dictator. Europenii democraţi evită cu eleganţă diplomatică să-i confere acest atribut, preferînd să-l numească ca fiind ultimul dictator al Europei pe Alexandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului. Diferenţa dintre Putin şi Lukaşenko este ca de la Cer la Pămînt. Din perspectivele normelor democrate occidentale, deopotrivă cu Lukaşenko, atunci ar trebui să-l calificăm ca fiind dictator şi pe preşedintele Chinei.

În fond, ca şi în China, Lukaşenko a restricţionat libertatea de exprimare, dreptul opoziţiei autentice de a se manifesta şi, în plus, perpetuarea puterii prezidenţiale personale. Cu toate acestea, Lukaşenko se bucură de o susţinere populară majoritară şi, cu atît mai mult, a reuşit să asigure belaruşilor un trai minim decent, cu mult superior celui din Republica Moldova democrată. Aici nu mai este cazul să facem analize economice aprofundate despre cum supravieţuieşte, sub acest aspect, Belarus în contextul relaţiilor regionale şi nu numai cu alte state. Se ştie cît depinde această ţară de importurile de materii prime din Rusia şi ca piaţă de export.

Observăm, aşadar, că exerciţiul dictatorial al lui Lukaşenko se limitează strict în interiorul ţării pe care o conduce. Preşedintele Belarusului nu are cum şi nici nu-şi doreşte acapararea de noi teritorii sau o retrasare a frontierelor, de exemplu cu Polonia. Ce are în comun Belarus cu R. Moldova este procesul de rusificare generalizat de pînă la destrămarea URSS, care persistă şi astăzi în ambele ţări.

Dacă despre Lukaşenko spunem că este dictator, atunci Vladimir Putin ce este? Să fim serioşi, căci preşedintele rus este unul dintre cei mai sîngeroşi dictatori din această parte de lume! Începînd cu echilibristica făcută cu Constituţia spre a păstra controlul puterii din clipa în care i-a fost cedată de Boris Elţîn, fostul preşedinte, contiunînd cu masacrele făcute în Cecenia şi ajungînd cu invazia neoficială şi războiul nedeclarat Ucrainei de astăzi, lumea civilizată, democratică compară personalitatea lui Putin cu cea a lui Hitler.

Provenind din sfera serviciilor secrete operative, nu este greu să intuim că în spatele lui Putin stă un cabinet extrem de dur de generali şi colonei din aceste servicii speciale şi din Armată, inclusiv grupările subordonate de oligarhi. Practic, Rusia este proprietatea strică a acestora. Tocmai acesta este şi motivul pentru care poporul rus este ţinut în înapoiere şi robotizat, iar asta şi printr-o beţie mediatică manipulatoare dusă pînă la paroxism.

Rusia reală de astăzi, nu cea prezentată idilic de televiziunile sau literatură ruseşti

La modul cel mai real cu putinţă, dincolo de rusul obidit, muncitor şi cumsecade, Rusia lui Putin cuprinde unele dintre cele mai groaznice grupări de crimă organizată de pe Pămînt; cei mai numeroşi alcoolici din lume; milioane de dependenţi de droguri, cu o medie anuala de 100.000 de decese, ca urmare a consumului de droguri; o ţară prin care sînt traficate 30 de tone de heroină anual; numărul celor infectaţi cu SIDA, iar asta potrivit doar unui raport oficial rusesc făcut de către Serviciul Federal de supraveghere în sfera protecţiei drepturilor consumatorului şi a bunăstării populaţiei din Rusia, luna trecută, în care se constată că la data de 01.01.2014 erau înregistraţi ca HIV pozitivi 798.122 ruşi (0,4% din populaţia ţării), din care 7.500 copii. În regiunile Irkutsk, Samara, Sverdlovsk, Sankt Petersburg, mai mult de 1% din populaţie este infectată cu HIV.

Ce oferă Putin ţărilor pe care vrea să le cucerească?

Începînd cu marii cuceritori romani şi continuînd cu Napoleon, asta ca să ne păstrăm în limitele continental-europene, care au adus civilizaţie în ţările cucerite pentru că aveau civilizaţie la ei acasă, Putin aduce în ţinuturile, ţările pe care vrea să le cucerească realităţile descrise mai sus, înapoierea rurală din întreaga Rusie, primitivismul şi brutalitatea ostaşilor şi mercenarilor ruşi, precum şi orgoliul nemăsurat al generalilor de armată şi ai serviciilor secrete, care sînt însetaţi de noi cuceriri teritoriale, de sînge şi de folosirea armelor nimicitoare.

Putin, încă de la plecarea benevolă de la putere a lui Elţîn, nu şi-a propus nici o clipă să-şi civilizeze şi să-şi modernizeze propriul popor în totalitatea lui. Doar Moscova, Sankt Petersburg şi alte cîteva oraşe sînt „consumatoare de civilizaţie tehnologică”, iar în rest nu putem vorbi decît de nivel de trai şi mentalităţi de tip medieval. Vorbim despre SUA ca stat cuceritor, dar americanii şi-au creat, la ei acasă, una dintre cele mai civilizate, prospere şi democrate naţiuni din lume, în care dictatura unui conducător este ceva exotic şi primitiv ca în ţările primitive ale lumii a treia.

SUA exportă civilizaţie pentru că doar asta are în interiorul propriilor graniţe şi în conştiinţa absolut a tuturor americanilor. Nici măcar soldaţii lui Hitler nu au profanat cadavre aşa cum au făcut-o mercenarii pro-ruşi cu cadavrele jefuite de ei în urma doborîrii avionului malaysian în Ucraina.

Putin vrea să-şi extindă Rusia lui şi a oligarhilor şi în Sudul Ucrainei (Transnistria, teritoriul R. Moldova, este ocupat încă din 1992) pentru a aduce acolo sălbăticiunea, înapoierea şi dictatura Moscovei. Rusia vrea să se răzbune pe Ucraina şi R. Moldova deoarece vor să se lase „cucerite” de Uniunea Europeană. De ce? Pentru că UE are ce aduce în aceste state – bunăstare, modernizare, viitor cert, siguranţa cetăţeanului, democraţie autentică, egalitate de şanse între cetăţeni şi naţiuni din interiorul UE, justiţie autentică, pace între state, libertate de exprimare, libertatea circulaţiei cetăţenilor şi a iniţiativelor acestora şi, mai ales, faptul că absolut toţi cetăţenii UE sînt ascultaţi şi consultaţi în absolut toate chestiunile majore ce ţin interesul naţional şi cel comunitar.

Oferă Rusia lui Putin măcar ceva din toate acestea? Bineînţeles că nu! Uniunea Vamală, în care Rusia vrea să includă cu forţa Ucraina şi R. Moldova, este o bazaconie de proiect al lui Putin, care, din start, este sortit eşecului. Într-un final, pentru că şi el este tot un om, Putin va dispare de la putere şi din viaţă. Deşi Rusia este permanent impredictibilă, este cu putinţă ca lui Putin să-i succeadă un preşedinte mai realist, care ar putea constata falimentul efectiv şi de perspectivă a Uniunii Vamale. Ce vor face statele membre sau cele care se vor mai include în acest proiect al lui Putin? Vor rămîne la fel de falimentare şi dezorganizate aşa cum s-a întîmplat şi după destrămarea URSS cu o serie de ţări într-o anumită perioadă, excepţie făcînd Ţările Baltice. Rusia nu-i capabilă să dezvolte proiecte regionale sau continentale de tipul UE din simplul motiv că nu este o ţară exportatoare de civilizaţie, democraţie, prosperitate individuală, justiţie independentă, libertate de exprimare, securitatea individului sau norme exersate în respectarea drepturilor elementare ale omului. Rusia nu dă, Rusia doar ia.

Putin nu este uman

Cinismul lui Putin a atins cote înfricoşătoare pe fondul doborîrii de către forţele pro-ruseşti a avionului malaysian în Ucraina. Dacă Putin ar respecta dreptul popoarelor la autodeterminare, ar lăsa Ucraina şi R. Moldova să-şi urmeze calea democratică şi civilizatoare aleasă. Dacă Putin ar fi animat de cele mai elementare instincte umanitare, nu ar admite, încuraja şi sprijini comiterea atrocităţilor din Estul Ucrainei şi, la fel, nu ar încuraja declanşarea unor conflicte similare şi pe teritoriul R. Moldova.

Dacă Putin ar avea conştiinţa unui adevărat şef de stat şi şi-ar iubi cu adevărat propria-i ţară şi bunăstarea propriilor săi cetăţeni, atunci ar fi trebuit să-şi dedice cariera şi viaţa întru civilizarea Rusiei, o ţară enorm de mare, nu cuceririi brutale de noi teritorii cărora nu are ce să le ofere altceva decît sărăcie şi teroare.

Poate că Putin este produsul brutalităţii ofensive şi obtuzităţii cazone a propriului popor. Altfel nici nu se poate explica lipsa lui de viziune de perspectivă pentru un viitor civilizat al întregii Rusii. În felul acesta, Rusia nu va fi niciodată o ţară-model de civilizaţie, democraţie şi prosperitate pentru alte ţări ale lumii. O Rusie politică sîngeroasă şi imperială nu poate avea viitor aşa cum istoria, de-a lungul ei, a tot demonstrat-o. Cu conducători dictatoriali ca Putin, Rusia nu va deveni niciodată asemenea Germaniei, Franţei, Marii Britanii, SUA şi restul statelor civilizate şi democrate.

Duplicitari cu Occidentul şi cu propriul popor

O dată cu provocările ruseşti din Ucraina şi conflictul armat declanşat, Putin a devenit ostaticul propriului său vis nesăbuit de cuceritor. Laţul economic, în primul rînd, se strînge în jurul lui şi riscă să se pomenească la gîtul lui cu o conjuraţie a oligarhilor nemulţumiţi. Aceştia văd bine că Putin minte cînd acuză Ucraina şi Occidentul de producerea conflictului armat din Ucraina. Cît vor mai rezista aceştia cînd văd şi, mai ales, simt bine cît îi arde la buzunar, cît li se diminuează conturile bancare din Occident din cauza aventurilor militare ale lui Putin?

Dincolo de aceştia, însă, mai există nucleul militar dur din jurul preşedintelui rus care vrea război cu orice risc. Aparenta siguranţă de sine afişată de Putin este desfiinţată de crispările greu mascate ale demnitarilor politici care-l înconjoară. Într-un război (embargou) economic total declanşat împotriva Rusiei, sigur că vor avea mult de suferit şi statele din Occident, dar pentru Rusia pierderile ar fi colosale, ar îngenunchea definitiv această ţară uriaşă, ar duce-o în pragul destrămării teritoriale. Există însă pericolul ca Putin să-şi dorească declanşarea unui război de proporţii.

Embargourile economice şi celelalte interdicţii dictate de Occident pot determina ample manifestaţii ruseşti anti-Putin, însă un război pare să fie singura soluţie prin care preşedintele Rusiei ar putea să-i solidarizeze pe toţi ruşii în jurul lui. Cu uriaşul aparat mediatic propagandistic pe care îl are în subordine, Putin este capabil să trezească instinctele războinice de „eliberatori” ale ruşilor, în faţa cărora raţiunea şi instinctul de conservare pălesc.

În aceste condiţii, ne întrebăm: pentru cine şi pentru ce ar lupta în realitate ruşii? Pentru lăbărţarea teritorială a unei ţări şi aşa imposibil de administrat în condiţii civilizate? Aparent şi pentru aşa ceva, numai că adevărul este şi altul! Mediile occidentale l-au identificat pe Putin ca fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei. Ce invenţii sau afaceri geniale o fi demonstrat Putin pentru a avea o astfel de avere sau chiar şi cea declarată – nimeni nu ştie! Dar marii oligarhi din jurul lui? Au fost oare lăsaţi să devină oligarhi spre a-l face pe el super-oligarh?

Putin, politicienii şi oligarhii loiali lui condamnă cu vehemenţă Occidentul „imperialist” sau „corupt”, dar beneficiază din plin de confortul, binefacerile, securitatea şi libertatea individuală şi naţională absolută a acestuia. Toţi aceştia au proprietăţi de lux în cele mai scumpe staţiuni şi oraşe din Europa şi America, iar copiii mai tuturor studiază sau sînt stabiliţi definitiv în Occident. Raţional ar fi ca ruşii instigaţi de Putin la război să nu lupte împotriva statelor occidentale, ci să le devasteze proprietăţile de lux ale conducătorilor lor şi să ceară repatrierea în Rusia a copiilor acestora.

Chiar şi fata lui Putin, Maria, locuieşte în Olanda, fiind concubină cu un olandez. Este ştiut deja că un primar din Olanda a cerut expulzarea Mariei din Haga, drept represalii pentru atitudinea lui Vladimir Putin în raport cu avionul doborît în Ucraina şi pentru represaliile militare pro-ruseşti din această ţară cu aspiraţii europene. Este oarecum firesc, de aşteptat să se întîmple un astfel de lucru atîta timp cît printre cele 298 de victime ale cursei MH17 a companiei Malaysia Airlines se numără 193 de olandezi. Păcatele părintelui care aduc neajunsuri copiilor!

Putin şi clica sa sînt duplicitari cu un Occident de ale cărui binefaceri se bucură şi în băncile căruia îşi ascund banii, dar sînt de o duplicitate de-a dreptul criminală cu propriul popor. Putin vrea să-şi ţină în neştiinţă, departe de valorile democratice şi civilizate propriul popor şi statele vecine spre a nu deveni un model tentant pentru ruşi, care este o metodă practicată şi de către comunişti şi celelalte grupări anti-europene din R. Moldova. În modul lor de a concepe lucrurile şi naţiunile pe care le conduc trebuie să existe doar două categorii – o castă conducătoare privilegiată, trăind într-un lux de tip occidental, iar de cealaltă parte – prostimea, populaţia păstrată în ignoranţă prin teroare şi manipulare.

De ce vreţi să ne ucideţi şi pe noi, moldovenii, d-le Putin?

Ce rău v-au făcut moldovenii, domnule Putin, de îi urîţi atît, îi dispreţuiţi, îi destabilizaţi şi vreţi să le distrugeţi ţara? Ţara noastră nici măcar nu are graniţă cu Rusia, ca să zicem că ar deveni un model occidental civilizat şi tentant pentru ruşii simpli. Noi credem că sînteţi creştin doar de formă, domnule Putin, căci dacă aţi crede în Dumnezeu ar ajunge la dumneavoastră lacrimile dureroase ale văduvelor celor ucişi de mercenarii ruşi în războiul de pe Nistru din 1992.

Nu putem crede că sînteţi creştin pentru că folosiţi împotriva noastră nu doar armele, ci şi o Biserică rusă agresivă şi mincinoasă. Riscaţi să transformaţi lacrimile noastre în blesteme, domnule Putin! Luaţi-vă soldaţii de pe pămînturile noastre roditoare şi trimiteţi-i să muncească, să construiască drumuri şi case în satele ruseşti înapoiate şi sărace! Nu vă ajunge cît rău aţi făcut moldovenilor, pe cîţi i-a ucis Rusia politică de-a lungul istoriei şi cît de mulţi au fost deportaţi în iadul siberian? De ce Rusia politică nu a oferit niciodată ceva bun şi progresist ţării noastre, ci doar urgii?

De ce vreţi să faceţi război în ţara noastră doar pentru că vrem să ne ducem un trai mai bun în UE, domnule Putin? De mai mult timp, spionii şi provocatorii dumneavoastră sînt peste tot în Moldova şi aşteaptă doar un ordin ca să provoace şi la noi ceea ce se întîmplă acum în Ucraina. Acestora li se alătură armata rusă din Transnistria, trădătorii moldoveni şi liderii altor etnii de aici, iar dumneavoastră, domnule Putin, serviciile pe care le aveţi îi plătesc cu bani grei pentru trădarea Moldovei şi provocarea unui război civil. De ce nu oferiţi aceşti bani pentru construirea unor biserici, spitale, aziluri de bătrîni sau copii orfani? De ce banii cu care vă plătiţi soldaţii invadatori din Transnistria nu-i dăruiţi comunităţilor sărace din ţara dumneavoastră, domnule Putin?

Puterea pe care o aveţi, domnule Putin, nu vă este dată de Dumnezeu, iar asta pentru că nu vă pasă de sîngele nevinovat pe care-l lăsaţi să curgă în Ucraina şi vreţi să ajungă şi la noi. Unde-i Rusia eroilor umanişti şi generoşi din literatura rusă? Oare a existat vreodată, domnule Putin? Şi încă o întrebare: Rusia pentru ce vrea să cucerească Cosmosul, domnule Putin? Tot pentru a fi cît mai mare? Dar veţi fi în stare să civilizaţi acest cosmos? Sau doar să-l dominaţi?

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40