Ucraina va primi din partea Suediei un nou ajutor umanitar de 32,5 milioane de euro

Suedia a anunţat, Luni, un nou ajutor umanitar de 380 de milioane de coroane (32,5 milioane de euro) pentru Ucraina, pentru produse de primă necesitate, informează AFP, potrivit agerpres

„Ştim că vor exista mari necesităţi umanitare”, a declarat Johan Forsell, ministrul suedez al Comerţului, menţionînd contraofensiva ucraineană în faţa forţelor ruse, precum şi distrugerea barajului Kahovka de pe Nipru.

”Acest pachet de ajutor vizează, înainte de toate, necesităţile cele mai urgente: produse alimentare, apă, produse de îngrijire şi diverse ajutoare pentru societatea civilă”, a precizat Forsell.

„Anul acesta, Ucraina este primul beneficiar de ajutor suedez, ceea ce ar urma să dureze timp de mai mulţi ani”, potrivit ministrului.

După declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în Februarie 2022, Suedia a anunţat un ajutor umanitar de 1,9 miliarde de coroane (aproape 163 de milioane de euro) pentru Kiev şi circa 17 miliarde de coroane suedeze ajutor militar.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40