UCRAINA TREBUIE SĂ ÎŞI "REFORMEZE DE URGENŢĂ" LEGISLAŢIA PRIVIND MANIFESTAŢIILE
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a apreciat joi că Ucraina ar trebui să-şi "reformeze de urgenţă" legislaţia în materie de manifestaţii paşnice, subliniind existenţa unor lacune serioase la acest capitol. Sesizaţi de un militant ucrainean pentru drepturile omului, judecătorii de la Strasbourg au apreciat că Kievul a încălcat drepturile unui reclamant prin condamnarea acestuia pentru faptul că a organizat o manifestaţie la Lvov (vestul Ucrainei) în 2010. Oleksi Oleksandrovici Vienrenţov a fost condamnat la trei zile de detenţie administrativă pentru că a organizat o manifestaţie fără autorizaţie, "în contextul în care legea nu impune existenţa unei astfel de autorizaţii". Acest membru al unui ONG de apărare a drepturilor omului îşi dorea să alerteze opinia publică în legătură cu corupţia din cadrul Parchetului. După o primă manifestaţie, tribunalul administrativ din Lvov a interzis organizarea următoarelor proteste. CEDO şi-a justificat decizia subliniind "că nicio procedură clară şi previzibilă cu privire la organizarea de manifestaţii paşnice nu a fost formulată în Ucraina după destrămarea URSS". Cu toate că Ucraina se află într-o "perioadă de tranziţie", o astfel de întîrziere de peste 20 de ani pentru adoptarea unei noi legislaţii nu poate fi justificată, a apreciat instanţa europeană. Judecătorii au criticat şi raţionamentul "complet inadecvat" al tribunalelor ucrainene care au ignorat argumentele reclamantului, căruia Ucraina va trebui să îi plătească acum 6.000 de euro constînd în daune morale.