Ucraina invadata, devastata si mutilata de rusi se apara eroic

Ucraina spune că aproximativ 800 de persoane se ascund în fabrica Azot, inclusiv aproximativ 200 de angajaţi şi 600 de locuitori din Severodoneţk.  Kievul rămîne „fără muniție” în timp ce bătăliile cu trupele ruse sunt în curs, scrie Adevărul.ro.

UPDATE 08.51 Forţele Armate ale Ucrainei au primit noi sisteme de comunicaţii prin satelit Starlink de la fondatorul şi CEO-ul SpaceX, Elon Musk, transmite The Guardian. Ministerul ucrainean al Apărării a anunţat: "Multitaskerul Elon Musk reuşeşte nu doar să lucreze la pregătirile pentru misiunea pe Marte, ci şi să transmită Starlink serviciilor noastre de informaţii atît de necesare pentru misiunile lor speciale”. Reprezentanţii Armatei ucrainene au mai afirmat că ”apără libertatea pe Pămînt pentru ca aceasta să poată fi stabilită şi pe Marte". 

UPDATE 08.44 Datoriile locuitorilor din regiunea Herson faţă de companiile de utilităţi şi organizaţiile de credit ale Ucrainei vor fi anulate, a declarat şeful adjunct al administraţiei militaro-civile Kirill Stremousov. "Toate datoriile care le-au rămas către colectori şi bănci ucrainene vor fi anulate. Vom ocoli tarifele care sunt în discuţie, iar din Iulie vom începe un nou formular de contabilitate tarifară", a spus Stremousov.  

UPDATE 06.23 Activistul civic ucrainean Yevhen Karas a distribuit un videoclip cu distrugerea unei unităţi militare din regiunea Bryansk, Rusia de către Forţele Armate #Ucrainene.
PDATE 02.27 În regiunea Mykolaiv a Ucrainei, pe linia frontului din Sud, guvernatorul regional a subliniat necesitatea urgentă de asistenţă militară internaţională. „Armata Rusiei este mai puternică, are multă artilerie şi muniţie. Deocamdată, acesta este un război de artilerie şi nu avem muniţie”, a spus Vitaliy Kim. „Ajutorul Europei şi Americii este foarte, foarte important pentru că avem nevoie doar de muniţie pentru a ne apăra ţara.”

UPDATE 01.55 Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei raportează că forţele ucrainene au oprit cu succes înaintarea inamicului în apropiere de Popasnaia. Ruşii au fost nevoiţi să se retragă.

UPDATE 01.03 Fostul vicepreşedinte al Gazprombank, Igor Volobuev, s-a alăturat legiunii „Libertatea Rusiei”. ” Libertatea Rusiei” este o legiune a Forţelor Armate ale Ucrainei, creată în Martie 2022 din fosta armată a Federaţiei Ruse.

UPDATE 00.36 Invadatorii ruşi au redenumit Piaţa Libertăţii din Mariupol cu numele de Piaţa Lenin şi au înălţat steagul Rusiei. Pe cerul senin al Mariupolului tricolorul rusesc contrastează însă puternic, cu blocurile distruse şi apartamentele arse din fundal.
UPDATE 00.29 Răspunsul Moscovei la acumularea de forţe NATO în Polonia va fi proporţional, a declarat Ministerul de Externe al Rusiei. „Un răspuns, ca întotdeauna, va fi proporţional şi adecvat, menit să neutralizeze potenţialele ameninţări la adresa securităţii Federaţiei Ruse”, a declarat Oleg Tyapkin, şeful unui departament al Ministerului de Externe responsabil de relaţiile Rusiei cu Europa, citat de Interfax.